Politia l-a decazut din rolul de principal suspect al crimelor de la Brasov pe moldoveanul Serghei Gorbunov. Totusi, cazul sau a reusit sa scoata la lumina o parte a puroiului din sistemul judiciar romanesc. De la medic si procuror pana la judecator si politisti, toti au actionat parca in interesul unui infractor condamnat. Principalii responsabili, ministrul Internelor si cel al Justitiei, nu si-au facut ieri aparitia in public. In plin scandal, in noaptea de vineri spre sambata, Liviu Dragnea petrecea cu colegii sai din PSD la un chef-monstru in Sinaia. In schimb, medicul craiovean a recunoscut ca i-a pus diagnostic de glaucom lui Gorbunov mai mult dupa ureche, crezandu-l pe cuvant: "S-a plans de dureri de cap".
S-a aflat si ca judecatoarea care l-a eliberat a inchis ochii, schimband solutia colegilor sai, desi nu exista nimic nou in dosar, iar medicul spusese ca Gorbunov poate fi tratat si in penitenciar. Inaintea deciziei de eliberare, alte doua complete de judecata au respins cererea de tratare a lui Gorbunov in libertate. Mai mult, Biroul de Evidenta al Penitenciarului Craiova a transmis politiei, cu doua luni intarziere, ca Gorbunov nu s-a intors in detentie. Politia, care are propria evidenta, l-a uitat la randul ei pe infractor in libertate. Alti 128 de infractori condamnati se plimba inca nestingheriti pe strazi, in aceeasi situatie. Cei mai multi, 19, provin din acelasi penitenciar craiovean ca si Gorbunov, aceasta inchisoare detinand recordul national de intreruperi ale pedepselor.
Reactia cea mai prompta a venit din partea sefului CSM. Judecatorul Virgil Andreies a condamnat modul in care Tribunalul Dolj l-a eliberat pe Gorbunov, dar si lipsa de reactie a procurorilor craioveni, care nu au facut recurs. "Avem o problema foarte grava de practica judiciara la Tribunalul Dolj. Trei dosare cu acelasi obiect si aceleasi concluzii medico-legale si-au gasit rezolvarea cu trei solutii diferite", a spus Andreies.
Daca in scandalul armelor furate de la Ciorogarla au fost demisi de urgenta 16 militari, in frunte cu seful Aviatiei, halucinantul traseu al cetateanului moldovean Serghei Gorbunov prin sistemul judiciar romanesc nu a provocat inca nici o victima printre cei responsabili. Nici ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, nici cel al Internelor, Liviu Dragnea, nu au facut ieri vreo declaratie publica. Mai mult, in plin scandal, s-a aflat ca Dragnea petrecea cu colegii sai din PSD la un chef-monstru in Sinaia in noaptea de vineri spre sambata.
Politia brasoveana a precizat ieri ca Gorbunov nu mai este principalul suspect in cazul crimelor de la casa de schimb valutar din Brasov, fiind anchetate si alte sase-sapte persoane banuite. In schimb, misterul eliberarii lui Gorbunov si modul in care un infractor condamnat la 15 ani de inchisoare pentru tentativa de omor se antrena linistit la sala de forta in timp ce Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova il astepta de aproape jumatate de an sa revina in inchisoare au fost lamurite.
Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) a anuntat ca alti 128 de condamnati carora li s-a permis intreruperea pedepselor, din motive medicale sau sociale, nu s-au mai intors la inchisoare, fiind inca in libertate. Cei mai multi (19) provin din acelasi penitenciar craiovean ca si Gorbunov, aceasta inchisoare detinand recordul national de intreruperi ale pedepselor.
Reactia cea mai prompta a venit, in mod neobisnuit, din partea sefului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Judecatorul Virgil Andreies a condamnat modul in care Tribunalul Dolj l-a eliberat pe Gorbunov, dar si modul in care procurorii craioveni au reactionat. "Avem o problema foarte grava de practica judiciara la nivelul Sectiei Penale de la Tribunalul Dolj. Trei dosare cu acelasi obiect si aceleasi concluzii medico-legale si-au gasit rezolvarea cu trei solutii diferite", a spus Andreies. El s-a referit si la modul in care procurorii Parchetului Dolj au ales sa nu atace cu recurs solutia judecatoarei Maria Nicola.
Directorul ANP, Ioan Bala, a explicat ieri ca un agent si seful Biroului de Evidenta din Penitenciarul Craiova sunt cercetati pentru ca au informat Politia cu mai mult de doua luni intarziere ca Gorbunov nu se intorsese in detentie. Gorbunov a depus nu mai putin de trei cereri de intrerupere a pedepsei in anul 2008. Primele doua i-au fost respinse la Brasov si la Craiova, chiar daca in prima Gorbunov se plangea de "nevralgie intercostala si furuncul", iar in a doua de glaucom, afectiune care poate fi usor tratata si nu necesita mai mult de o saptamana de ingrijiri medicale, conform declaratiilor unor medici specialisti. A treia oara insa a fost cu noroc pentru Gorbunov. Controversata judecatoare Maria Nicola a dispus, la mai putin de o saptamana dupa ce colegii ei refuzasera, eliberarea lui Gorbunov pe o perioada de trei luni pentru a se opera de glaucom.
"Peste cateva zile, la 16 mai, a dispus eliberarea in baza aceluiasi raport medico-legal, fara a mai cere informatii la penitenciar", a declarat Bala. In raportul medical se arata ca glaucomul lui Gorbunov poate fi operat si in spitalele din sistemul penitenciar, dar si in stare de libertate. Judecatoarea a ales varianta mai buna pentru infractor, iar procurorii de la Parchetul Dolj au stabilit intr-o sedinta ca "nu se impune" recursul la aceasta decizie. In replica, Tribunalul Dolj a precizat ca cererea de intrerupere a pedepsei pe motive medicale a lui Gorbunov a fost singura, din 209 aflate pe rol in 2008, care a fost aprobata. Explicatia: in ciuda raportului medical, purtatoarea de cuvant a Tribunalului Dolj sustine ca glaucomul nu se poate trata in penitenciar.
"O data ce judecatoarea l-a pus in libertate, nu se mai putea face nimic", spune Laura stefan, expert anticoruptie al Societatii Academice din Romania. Totusi, ea adauga ca "eliberarea trebuie facuta doar in cazul bolilor serioase, grave, care nu pot fi tratate in penitenciar. Exista baze medicale destul de bine dotate in sistem". Faptul ca acelasi caz a primit trei solutii diferite in instanta arata insa ceva mai grav, sustine Laura stefan: "Deriva in care pluteste justitia si un sistem nepredictibil, in care infractorii cauta acele instante care sunt cele mai probabile sa dea sentinte favorabile. CEDO a condamnat Romania pentru practica neunitara pana si la nivelul Inaltei Curti de Justitie, instanta suprema, ceea ce e scandalos".
Gorbunov a fost eliberat in mai 2008, pentru trei luni, pana in august. Sarcina de a-l supraveghea si de a-l aduce inapoi la penitenciar, daca nu se intoarce de bunavoie, "revine Politiei de la locul de domiciliu sau de resedinta al condamnatului si Inspectoratului General", ne-a declarat Ioan Bala, seful ANP. Gorbunov locuia la cateva sute de metri de sediul politistilor brasoveni.
» Medic credul
"Norocul" lui Gorbunov in Romania a inceput cu medicul craiovean Carmen Marin, oftalmologul care i-a pus diagnosticul ce avea sa-l elibereze din inchisoare. Ea l-a diagnosticat cu "crize de subatacuri de glaucom cu unghi inchis", recomandandu-i interventie chirurgicala de urgenta. Amabila, doctorita l-a crezut pe cuvant pe infractor: "Spunea ca il doare capul si nu vede bine. Diagnosticul a fost pus pe baza celor declarate de el. L-am crezut pe cuvant, pentru ca pana acum nu s-a intamplat niciodata ca un pacient sa minta ca sa i se faca investigatii in plus". Carmen Marin sustine ca nu-l cunostea pe Gorbunov, ca nu stia ce facuse si de ce fusese inchis.
"Eu doar l-am consultat, i-am pus un diagnostic si am spus ca nu poate fi operat in inchisoare. Nu am spus sa i se dea drumul", a mai spus doctorita. Cu toate acestea, in raportul medico-legal bazat pe diagnosticul doctoritei se specifica faptul ca Gorbunov poate fi tratat si in sistemul penitenciar, nu numai intr-un spital civil.