Marea finală a celui mai important turneu de tenis din sud-estul Europei, BRD Năstase-Ţiriac Trophy, a fost câştigată de francezul Gilles Simon, care a reuşit astfel să se impună pentru a treia oară în finala de la Bucureşti. Adversarul său redutabil, care a demonstrat că este capabil de un joc de tenis la un nivel foarte înalt, a fost italianul Fabio Fognini, învins în două seturi (6-4/6-3 pentru francez).
Meciul de astăzi reprezintă o performanţă pentru ambii jucători. Gilles a reuşit prin victoria sa să ia trofeul de cristal şi granit acasă. Conform regulamentului jucătorul care se impune de trei ori în acest turneu poate lua trofeul acasă, în caz contrar primind doar o copie a trofeului. Francezul se află la al zecealea turneu ATP câştigat în carieră. Pe de cealaltă parte Fognini a reuşit prin participarea la finala turneului românesc cea mai mare performanţă din cariera sa.
Gilles Simon a declarat la conferinţa de presă că şi-a dorit foarte mult să câştige acest turneu şi că mereu este încrezător în forţele sale. Întrebat de reporterul România liberă dacă va fi prezent şi la ediţia de anul viitor, francezul a declarat că aceasta depinde de calendarul de anul viitor al turneelor ATP, însă că este posibil să-l vedem din nou la turneele viitoare.
Meci greu pentru Gilles, momentul decisiv a venit abia spre finalul celui de-al doilea set
Gilles Simon nu a avut un meci uşor cu Fabio Fognini, meciul începând echilibrat. Dacă în primul set s-a dat o luptă a break-urilor, setul secund a început cu cei doi jucători concentraţi asupra propriilor servicii. Totuşi breakul facut de Simon la scorul de 3-3, când a trecut la conducerea jocului pe tabelă, a influenţat evoluţia de pe teren a lui Fognini care nu a mai arătat aceeaşi încredere în propriul joc.
Întrebat de reporterul România liberă ce s-a întâmplat după breakul care i-a adus avantajul lui Gilles pe tabelă, Fognini a declarat că uneori loviturile precum slice-urile sau forehand-urile îl ajutau, însă de această dată nu a mai fost la fel. „Asta este. Aşa e în tenis!” a concluzionat italianul. El a mai spus că probabil se va întoarce la Bucureşti pentru a repeta performanţa şi chiar pentru a câştiga. Fognini va fi prezent la turneul de la Belgrad, de săptămâna viitoare.
Favoritul publicului a fost clar Gilles Simon, acesta obişnuindu-i deja pe cei din tribunele de la Bucureşti cu prestaţia de înaltă clasă. Totuşi italianul şi-a câştigat rapid respectul publicului prin primele game-uri jucate, în care a fost la un pas de a-l ridiculiza pe francez cu nişte lovituri de maestru. Nu a durat mult până să fie şi Fognini susţinut de public. Iar dacă finala de anul trecut, între Mayer şi Andujar, a fost una dezechilibrată aproape pe tot parcursul meciului, anul acesta publicul a avut parte de spectacol, mai puţin finalul, ultimul punct al meciului fiind dubla greşeală a lui Fognini.
Pata de culoare
Vremea a fost de partea organizatorilor în acest an, soarele dogoritor şi vântul care nu a mai măturat terenul ca în unele dintre meciurile anterioare oferind condiţii perfecte pentru un astfel de eveniment. Publicul a trăit momentele importante ale meciului alături de jucători, aclamând secvenţele de excepţie sau arătându-şi dezamăgirea în cazul unor puncte pierdute dramatic.
Totuşi au existat şi pete de culoare în tribune… la propriu. Copleşiţi de soarele puternic unii spectatori de pe rândurile situate mai sus şi-au dat jos tricourile, rămânând doar în pantaloni scurţi şi cu ochelarii de soare, obişnuiţi probabil cu maidanul sau cu unele meciuri de fotbal.
Mutarea openului în primăvară, un pas înainte
Ediţia din acest an a turneului a fost una dintre cele mai spectaculoase de până acum, mutarea openului românesc din toamnă în primăvară fiind cu siguranţă o decizie bună luată de organizatori. Din păcate Jurgen Melzer s-a retras chiar înaintea primului tur al turneului, austriacul fiind unul dintre jucătorii pe care iubitorii tenisului şi i-ar fi dorit să-l înfrunte pe Gilles în finală.
Gilles Simon a primit 250 de puncte ATP, care îl vor ajuta să urce în clasament până în jurul locului 10, în timp ce Fognini probabil va rămâne tot în preajma mijlocului clasamentului cu cele 150 de puncte primite azi. Premiile totale ale turneului au fost în valoare de aproximativ 400.000 de euro.
Finala de dublu a fost câştigată pentru a doua oară în istoria turneului de un român, perechea Robert Lindstedt/Horia Tecău reuşind să cucerească pentru prima dată zgura de la Arenele BNR.