3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialGheorghiţă Mararu ar fi fost ucis la comandă

Gheorghiţă Mararu ar fi fost ucis la comandă

Cristian Chilat, zis Falău, arestat pentru împuşcarea fraţilor Gheorghiţă şi Bogdan Mararu, ar fi acţionat la comandă, iar anchetatorii au indicii că dacă ar fi continuat investigaţiile la Piatra Neamţ, unde a avut loc evenimentul, s-ar fi mers doar până la un anumit nivel, susţin surse judiciare, citate de Mediafax.

Prin ordonanţa din 16 noiembrie, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au propus procurorului general al României preluarea dosarului 422/P/2010 privind pe inculpatul Chilat Cristian, cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav, informa Biroul de presă al Ministerului Public.

„Considerentele care au stat la baza acestei propuneri au vizat complexitatea cauzei, precum şi suspiciunile care au fost lansate în spaţiul public cu privire la o eventuală părtinire în modul de soluţionare a cauzei”, preciza sursa citată.

Concret, Parchetul instanţei supreme face cercetări cu privire la modul în care autorităţile din Piatra Neamţ au acţionat în cazul atentatului asupra fraţilor Bogdan şi Georghiţă Mararu, soldat cu împuşcarea mortală a unuia, au declarat surse judiciare.

Totodată, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie fac cercetări şi cu privire la eventuala instigare a lui Cristian Chilat de a-i executa pe fraţii Mararu.

Sursele citate susţin că acuzatul are doi copii mici de care este ataşat, iar implicarea lui în eliminarea fraţilor Mararu îi poate aduce o condamnare de 20 de ani de detenţie, astfel că nu-şi va mai vedea familia mult timp, ceea ce face cu atât mai bizară acţiunea sa, spun sursele citate.

Cristian Chilat, arestat după ce l-a împuşcat mortal pe Gheorghe Mararu, într-o cafenea din Piatra Neamţ, a fost adus în 17 noiembrie, la Bucureşti, după ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat cazul său.

În contextul producerii asasinatului, presa locală a relatat faptul că şeful Poliţiei Judeţene Neamţ, comisar-şef Aurelian Şoric, ar avea legături cu gruparea Mararu.

Gheorghiţă Mararu (32 ani) şi fratele acestuia, Bogdan (36 ani), stăteau la masă, în 14 noiembrie, la prânz, într-o cafenea din Piatra Neamţ, primul dintre aceştia fiind împreună cu prietena sa. La un moment dat, în local a intrat Cristian Chilat (40 ani), zis Falău, care a scos pistolul şi l-a împuşcat de patru ori pe Gheorghiţă Mararu şi de două ori pe fratele acestuia, după care a fugit. Incidentul, petrecut sub privirile îngrozite ale celorlalţi consumatori, a fost înregistrat de camerele video de supraveghere aflate atât în interiorul, cât şi în exteriorul localului. Martorii incidentului au sunat imediat la 112, cerând ajutor.

Fraţii Mararu se ocupau cu cămătăria.

Gheorghiţă Mararu a suferit patru plăgi împuşcate, trei în zona inimii şi una în abdomen, iar când au sosit medicii avea deja doi litri de sânge în cavitatea toracică şi era în stop cardio-respirator. Medicii i-au făcut masaj cardiac şi i-au acordat primul ajutor, injectându-i şi adrenalină pentru a-i reporni inima, însă victima nu a supravieţuit.

Bogdan Mararu a fost împuşcat de două ori în abdomen şi a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean, de unde a fost externat luni dimineaţă.

Cristian Chilat este recidivist, având condamnări pentru distrugere şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Asasinarea lui Gheorghiţă Mararu a generat ample dezvăluiri care a provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, a secretarului de stat Dan Fătuloiu, şi cu depunerea demisiei de către şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric.

Pe de altă parte, comisarul Aurelian Şoric va fi judecat în Consiliul Superior de Disciplină din IGPR, la solicitarea ministrului Internelor, pentru afirmaţiile şi comportamentul avute în urma asasinatului din 14 noiembrie şi pentru modul în care a condus IPJ Neamţ, a anunţat, joi, şeful Corpului de Control din Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestor principal de poliţie Aurel Vlădulescu.

Aurelian Şoric a acreditat, prin afirmaţiile făcute, ideea că Poliţia agreează cămătăria, subminând încrederea populaţiei în serviciul poliţienesc şi a încercat să diminueze autoritatea conducerii MAI prin incitarea şefilor de post din judeţul Neamţ, a declarat chestorul Aurel Vlădulescu.

Şoric a afectat bunul mers al activităţilor Poliţiei în judeţul Neamţ şi a pus în pericol bunele relaţii de cooperare între Ministerul Public şi MAI, a mai spus Vlădulescu.

„Fostul şef al IPJ Neamţ a încercat să diminueze autorizatea conducerii MAI, prin incitarea şefilor ce post la a-şi da demisia dacă acesta ar fi fost dat afară. De asemenea, mesajul transmis subliminal publicului a fost de acceptare a cămătăriei şi faptul că Poliţia tolerează astfel de fapte, duucând la scăderea semnificativă a gradului de încredere în activitatea Poliţiei Române”, a declarat Aurelian Vlădulescu.

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...
Ultima oră
Pe aceeași temă