22.9 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialGermanii care și-au deschis un han în satul Gheorgheni

Germanii care și-au deschis un han în satul Gheorgheni

familie de germani a renunțat la viața comodă din Europa Occidentală și s-a stabilit în apropiere de Cluj-Napoca. Ei spun că vor să se bucure din nou de plăcerile vieții simple. Cei doi soți și-au deschis un han tipic german pe un deal din apropierea satului Gheorgheni din comuna Feleacu, pentru a împărtăși și cu ceilalți farmecul vieții tradiționale și plăcerile gastronomiei germane.

De la amenajări interioare în Germania la turism în România

Soții Angelika Weinhofer și Erwin Truwe au renunțat la carierele pe care și le-au clădit în domeniul amenajărilor interioare în Dortmund și în Aachen. După ce și-au unit destinele, ei au decis să se mute într-un sat din România, pentru a se bucura de o viață mai simplă și mai lipsită de griji. Economiile strânse în Germania le-au investit într-un han, unde servesc mâncăruri și băuturi tipic germane. Cei doi germani se simt bine în Transilvania, spune Angelika Weinhofer.

”Am decis să facem o schimbare în viața noastră. Și nu este vorba doar de a veni aici și să facem aceleași lucruri pe care le făceam în Germania. Când am spus că vrem să ne schimbăm viața -ne-am gândit să nu mai trăim în oraș, ci în afara lui, la țară. Acesta a fost visul nostru, să trăim într-o casă ca aceasta, care arată ca în Alpi, să fim în vârful unui deal, afară, și, de asemenea, să avem o nouă ocupație, o afacere mică, nu una mare”, spune Angelika Weinhofer, care a pus în amenajarea micului han toată pasiunea și toată experiența acumulată în cariera sa precedentă din Germania.

Acceptați ușor în comunitatea locală

Chiar dacă nu cunosc încă limba română, cei doi germani au fost bine primiți în comunitatea locală. De fapt, cei doi germani trăiesc într-un mediu multicultural propriu-zis. Satul Gheorgheni este locuit în majoritate de maghiari, dar comuna Feleacu este predominant românească, în timp ce germanii din Cluj le vizitează hanul, care poartă numele de Gastfhoff Cluj Blick, atunci când le e dor de mâncarea de acasă. Cei doi soți din Germania au ales această zonă deoarece cultura din Transilvania are multe în comun cu cultura germană.

„Da, am avut de la bun început ideea de a face ceva în domeniul turistic, cum ar fi un spațiu pentru camping. Pentru noi, Transilvania este cea mai interesantă parte a României. Natura este foarte frumoasă aici. De asemenea, oamenii sunt foarte apropiați de cultura germană, de aceea Transilvania este cea mai interesantă parte a României. Un motiv în plus pentru care am decis să ne stabilim la Cluj este faptul că orașul are un aeroport internațional”, adaugă Angelika Weinhofer. 

TENDINȚĂ. Germanii se întorc în Transilvania

Cei doi soți nu sunt singurii germani care s-au stabilit în zona Clujului. În total, sunt în această regiune sute de oameni care au preferat să se mute din Germania fie pentru că -și-au deschis diferite afaceri, fie pentru că sunt sași care au emigrat în anii 1980 – 1990, iar acum au decis să se întoarcă în țara strămoșilor lor pentru a-și regăsi rădăcinile.

Cele mai citite

Nu te teme, Babasha!

La sfârșitul săptămânii trecute, cântăreții de rock alternativ Coldplay au umplut de două ori Arena Națională. Chris Martin, liderul trupei britanice, a avut inițiativa...

Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu

Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă