25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialGermania le oferă rebelilor libieni un credit de 100 de milioane de...

Germania le oferă rebelilor libieni un credit de 100 de milioane de euro

Germania va acorda Consiliului Naţional de Tranziţiei libian un credit de până la 100 de milioane de euro, a anunţat duminică Guido Westerwelle, potrivit NewsIn.

„Am decis să facem disponibile fonduri necesare urgent pentru măsuri civile şi umanitare Consiliului de Tranziţiei libian”, a spus ministrul german de externe într-un comunicat.

El a precizat că rebelii nu au bani pentru a construi structurile necesare sau pentru provizii alimentare şi medicale în timpul conflictului actual.

„În paralel, din cauza sancţiunilor internaţionale, miliarde îngheţate ale lui Gaddafi sunt în Germania”, a adăugat oficialul. „Ceea ce înseamnă că aparţin poporului libian, dar nu pot fi folosite în prezent. Pentru a schimba acest lucru, îi oferim în prezent Consiliului Naţional de Tranziţie un credit de 100 de milioane de euro”, a explicat el.

CNT şi-a luat angajamentul să ramburseze împrumutul după ce Consiliul de Securitate al ONU va autoriza deblocarea conturilor regimului Gaddafi, ce vor putea fi accesate de următorul guvern legitim al ţării.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă