Producţia HBO „Game of Thrones” /Urzeala tronurilor/ l-a făcut faimos şi printre cei care nu sunt fani fantasy. Totuşi, pentru cunoscători şi critici, saga lui George R.R. Martin, „Cântec de gheaţă şi foc”, este una dintre cele mai bune opere fantasy ale secolului, comparabilă cu capodopera lui Tolkien, „Stăpânul Inelelor”.
Odată ce ai început să citeşti „Urzeala tronurilor” (publicată pentru prima dată în 1994), ştii că nu te vei mai opri până nu sfârşeşti toate romanele. Devorezi „Încleştarea regilor”, „Iureşul săbiilor” şi „Festinul ciorilor” şi, apoi… aştepţi. Partea a patra a seriei (‘Festinul ciorilor’) a fost publicată în 2005.
Fanii au aşteptat şase ani pentru „Dans cu dragonii”, lansată în Statele Unite, în urmă cu câteva zile.
„Când scriam „Festinul Ciorilor”, prin 2003 sau 2004, a devenit aşa de mare, încât eu şi editorii mei ne-am dat seama că trebuie să fie împărţită în două. Nu era teminată, la acel moment, însă am decis să împart cartea în funcţie de regiunea geografică şi să spun povestea completă a câtorva personaje, continuând, în paralel (în ‘Dans cu dragonii’, n.r.), cu povestea celorlalte personaje ( precum Tyrion, Daenerys şi Jon Snow, n.r.). Cele două cărţi se desfăşoară în paralel: în amândouă, povestea începe la cinci minute după „Iureşul săbiilor”, explică scriitorul George R.R. Martin, într-un interviu publicat în revista americană ‘The Atlantic’.
De altfel, autorul arată că, şi dacă ar fi să se întoarcă în timp, ar lua aceeaşi decizie. „Dacă n-aş fi despărţit povestea, ar fi fost una singură apărută pe piaţă anul acesta, iar cititorii ar fi aşteptat zece ani, în loc de şase”, şi-a explicat Martin poziţia.
În interviul din ‘The Atlantic’, scriitorul american şi-a exprimat speranţa că va reuşi să încheie saga aşa cum a plănuit-o: cu încă două cărţi. În 1994, când a apărut pe piaţă „Urzeala tronurilor”, scriitorul imaginase o trilogie, formată din „Urzeala tronurilor”, „Dans cu dragonii” şi „Vânturile iernii”.
„Planul meu a căzut când încă lucram la prima carte. Cred că Tolkien a zis, când scria ‘Stăpânul Inelelor’, ‘povestea a crescut de la sine’ „, spune scriitorul.
Cu toate că naraţiunea s-a extins mai mult decât pănuise, Martin arată că îşi dorea să scrie ceva măreţ, cu multe personaje şi cu acţiune pe mai multe planuri.
„În ceea ce priveşte construcţia generală a cărţilor, cred că ‘Stăpânul Inelelor’ mi-a folosit drept model. Tolkien începe cu petrecerea lui Bilbo în Comitat, apoi numărul personajelor creşte- Frodo şi Sam, Merry şi Pippin, Aragorn, iar restul se adună în Rivendell. Apoi, într-un punct, se dispersează- Frodo şi Sam traversează râul, Merry şi Pippin sunt capturaţi de orci, iar Aragorn, Gimli şi Legolas pleacă pe urmele lor. Schema mea e similară: toată lumea este la Winterfell, cu excepţia lui Daenerys.
Poate că m-am întins prea mult (cu acţiunea, n.r) în ‘Iureşul săbiilor’, dar am aruncat bilele în aer şi mă văd forţat să jonglez cu ele. Dacă pot să nu le scap, va fi grozav. Dacă nu, sunt convins că lumea îmi va spune”, explică Martin în interviu.
Experienţa lui ca scenarist în cinematografie şi televiziune a reprezentat un element important în felul în care a redactat „Cântec de Gheaţă şi Foc”.
„Vreau ca cititorii mei să se întrebe: ‘Ce-o să se mai întâmple acum?’ „, le-a mărturisit scriitorul jurnaliştilor.
„Am fost mereu de acord cu William Faulkner– spunea că singurul lucru despre care merită să scrii este sufletul omului, în conflict cu el însuşi. Acesta a fost principiul după care m-am ghidat întotdeauna. Poţi să ai un dragon, poţi să ai o poveste SF a cărei acţiune să se desfăşoare pe o planetă îndepărată, cu tot felul de extratereştri şi nave spaţiale ori poţi să scrii un western despre un pistolar- dar scrii tot despre omul în conflict cu el însuşi. Când lucrez cu un gen (literar, n.r.), nu-mi place să îi respect strict caracteristicile. Mă distrez de minune să ies din aşteptările genului, să iau puţin dintr-o parte, puţin dintr-alta şi să creez ceva care n-a mai existat niciodată”, a explicat Martin.
Ce spun criticii literari despre „Dans cu dragonii”: A meritat aşteptarea
„În 2005, am scris o recenzie a romanului „Festinul Ciorilor”, în care l-am supranumit „Tolkien al Americii”. Cognomenul i-a rămas: aşa cum ar şi trebui. Cred că Martin a fost răspunsul ţării şi al timpurilor noastre la genul epic fantasy. Au trecut şase ani de atunci şi am citit cea mai nouă parte, ‘Dans cu dragonii’, şi mă bucur să spun că am avut dreptate „, apreciază Lev Grossman în ‘Time’.
„A meritat ‘Dans cu dragonii’ să aştept şase ani? În mod sigur, da. Martin pare hotărât să aducă acasă una din cele mai bune serii din istoria genului fantasy„, notează Jeff Vandermeer în ‘LA Times’.
„A meritat aşteptarea”, se arată în ‘The Washigton Pos’t, iar ‘The Cristian Monitor’ apreciază că „este una dintre cele mai bune cărţi ale seriei”.
În cărţile lui Martin, nu îţi permiţi să te ataşezi foarte mult de personaje. Chiar şi criticii s-au întrebat, la un moment dat, dacă saga poate avea succes cu atâtea schimbări radicale- cu personaje principale care dispar şi cu atât de multe răsturnări de situaţii. Totuşi, potrivit ‘The Guardian’, a cincea parte a seriei „Cântec de gheaţă şi foc” (lansată pe 12 iulie) a reuşit să ajungă numărul 1 în vânzări pe site-ul de cărţi Amazon.
