26.5 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSpecialGeorge Mihaita: "Nu e acest film scump, mai degraba celelalte sunt sarace"

George Mihaita: “Nu e acest film scump, mai degraba celelalte sunt sarace”

» In "Undeva la Palilula", debutul cinematografic al lui Silviu Purcarete, George Mihaita joaca rolul administratorului sanatoriului unde se petrece actiunea din film.

» Actorul repeta pentru "Femeia care si-a pierdut jartierele", primul spectacol pe care Purcarete il monteaza, dupa 16 ani, la Bucuresti, la Teatrul de Comedie.

» Ca manager al Teatrului de Comedie, Mihaita pregateste inaugurarea Salii Atelier, un spatiu destinat exclusiv regizorilor tineri si textelor autohtone.

» Jucati in debutul cinematografic al lui Purcarete, "Undeva la Palilula". Puteti sa ne dati detalii legate de scenariu si de  partitura personajului pe care-l jucati?

» Actiunea se petrece undeva langa Craiova – Palilula chiar exista. Scenariul este foarte bun, dar din pacate nu pot da amanunte despre el. Joc un personaj cu o partitura consistenta, practic unul dintre personajele principale – il cheama Ilie Tudorin si e administratorul spitalului din comuna Palilula. De fapt actiunea pleaca din Brezoi, un alt sat de pe langa Craiova. Am vreo 30 de zile de filmare, deci sper sa am ce sa ofer spectatorului. Echipa este compusa din actori din mai multe parti ale tarii – Bucuresti, Cluj, Iasi, Craiova, Sibiu. Ne bucuram cu totii sa participam la acest proiect, iar experienta, trebuie sa spun, e formidabila. Speram ca filmul sa iasa pe masura emotiei asteptarii. si Silviu Purcarete asteapta cu aceeasi emotie.

"Pe Purcarete si Malaele i-as numi magicieni"

» Unde se filmeaza productia?
» Filmam la Uzinele Republica, intr-o hala foarte mare, de 10.000 metri patrati, care reconstituie atmosfera din Palilula, cu spitalul-sanatoriu unde se deruleaza o parte din actiune. Toata echipa s-a instalat acolo. Nu e foarte confortabil, intrucat acum e noiembrie, iar actiunea pentru cadrele pe care le luam se petrece vara.

» Cum e sentimentul de a juca intr-una dintre cele mai scumpe productii romanesti (1,6 milioane euro)?
» N-ar fi scump, mai degraba celelalte sunt sarace (rade). Propunerea de scenariu este fabuloasa. Lucian Pintilie a citit scenariul si a spus ca nu a mai citit de mult un scenariu atat de bun. Silviu Purcarete nu a vrut sa faca rabat de la propunerea scenaristica – si ar fi fost pacat sa sacrifice ceva din unitatea filmului din cauze financiare.

» Scenariul pare sa aiba o structura parabolica, nu prea seamana a lectie de realism…
» Exact. Se pleaca din realitate si se ajunge in plin fantastic. E o lume extraordinara care se transforma in altceva, revine in realitate, decoleaza din nou in fantastic. E o lume cu granite fluide, inselatoare, intr-un sat uitat de lume.

» Este filmul o alternativa la realismul social al Noului Val?
» Este posibil… Insa cel mai bine v-ar putea raspunde Purcarete.

» Experienta dumneavoastra cinematografica e mult mai vasta decat a lui Purcarete, care se afla la primul film. Cine pe cine ajuta?
» Chiar daca se afla la prima incercare cinematografica, e foarte greu sa dai sfaturi unor regizori ca Purcarete sau Malaele (care prin "Nunta muta" s-a aflat si el la primul film). Chiar daca au facut doar teatru, sunt regizori si deci vin cu lectia stiuta. Pe amandoi i-as numi magicieni, transforma lucrurile, stiu sa dea adancime si relief. De multe ori Purcarete gaseste valente intepretative surprinzatoare si le propune actorului.

"As vrea sa asez acest film langa «Reconstituirea»"
» Care sunt filmele dumneavoastra favorite in care ati jucat?
» In primul rand, "Reconstituirea" lui Lucian Pintilie, apoi doua filme de Sergiu Nicolaescu ("Accident" din 1977 si "Supravietuitorul" din 2008). Ar mai fi filmul lui Horatiu Malaele "Nunta muta", "Omul zilei" al lui Dan Pita si, de ce nu, "Undeva la Palilula". De fapt, as vrea sa asez acest din urma film langa "Reconstituirea".

» Sunteti la prima colaborare cu Purcarete?
» La prima colaborare pe film – dar si pe teatru. Am inceput in vara repetitiile la o piesa, "Femeia care si-a pierdut jartierele", o comedie spumoasa scrisa de Eugène Labiche. Un text neasteptat de proaspat, condus de mana sigura a lui Purcarete, in care personajele sunt jucate de Horatiu Malaele, Dorina Chiriac si subsemnatul. E o bucurie enorma pentru mine – dupa ce am aparut in "Casa Zoikai", un spectacol purtand marca Alexandru Tocilescu, sa joc intr-unul semnat de Silviu Purcarete, – care s-a hotarat sa monteze ceva in Bucuresti.  

» Cum s-a intamplat asta?
» De vreo 16 ani Purcarete nu a mai pus nimic in Bucuresti. M-am bucurat ca primul teatru unde a ales sa monteze este Teatrul de Comedie si imi place sa cred ca nu l-a ales intamplator. Foarte multi regizori de marca se intereseaza intai ce se mai intampla la Teatrul de Comedie. Sunt convins ca oameni importanti care au vazut spectacolele noastre au recomandat Comedia.

"Imi place sa cred ca «La comedie» e ca un altar"
» Ca director al Teatrului de Comedie, sunteti unul dintre sustinatorii teatrului tanar. Ce le mai pregatiti acestora?
» Noi avem un proiect care se cheama "Comedia tine la tineri" – absolventi ai Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica, sectia Regie, au posibilitatea de a monta spectacole pe scena Teatrului de Comedie. Este de asemenea aproape gata Sala Atelier, unde vor monta doar regizori tineri si, in paralel, se vor pune in scena comedii romanesti. Am hotarat sa dam salii aceasta destinatie.

» Pe langa teatru, bucurestenii va identifica si prin barul "Jos Palaria", supranumit "La Mihaita". Mai nou, a aparut o cafenea, "La comedie", aflata la parterul teatrului.
» Sunt doua proiecte – unul e al meu, celalalt al teatrului; la cel din urma nu sunt manager, doar am facut conceptul. "La comedie" este de fapt un fel de muzeu – sunt tablouri cu fotografii din spectacole, incepand cu anii ’60 pana acum, in 2009. Imi place sa cred ca e ca un altar, unde oamenii vin sa se incline in fata actorilor care au jucat de-a lungul vremii la Teatrul de Comedie. Pe langa asta, la cafenea oamenii se pot intalni cu actori in carne si oase, cei care joaca in spectacolele de acum.

Cele mai citite

România este al treilea mare producător de petrol din UE – Eurostat

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, în 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi...

România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale producţiei industriale în februarie

Producţia industrială în UE şi zona euro a crescut în luna februarie 2024, comparativ cu luna ianuarie 2024, iar România se numără printre ţările...

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți asupra noilor infracțiuni, legate de criminalitatea informatică

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți pentru a putea contracara noile amenințări de criminalitate informatică, cum ar fi cele legate de moneda virtuală și...
Ultima oră
Pe aceeași temă