Intr-o lume complexa, povestile devin mai modeste, impactul lor se reduce, numarul lor se multiplica, pathosul literar cedeaza – rezonabil – loc notatiilor seci si scurte. Pentru ca, desigur, limbajul trebuie adaptat realitatii, nu invers. Exista intelectuali care tin cu dintii de conflict, de polarizare, de drama. Care, atunci cand constata decaderea pateticului (cum ar spune Oscar Wilde), se incapataneaza sa patetizeze, pe marginea acestui subiect: ma gandesc la jurnalistul Traian Ungureanu, trecut din pagina de sport in cea de opinii in virtutea calitatilor metaforei si ale sintaxei. Atunci cand nu scrie despre sport, Traian Ungureanu da senzatia ca nu mai face distinctia intre catastrofic si catastrofal.
In articolul sau din numarul 12-2008 al "ID", el alatura confuziei deliberate dintre PSD si asa-zisa stanga intelectuala romaneasca proiectia unei imagini amenintatoare si paternaliste totodata, cea a intelectualilor de dreapta care vor fi infulecati de puterea politica de stanga nascuta de absenteismul masiv de la 30 noiembrie: "Prima victima colaterala a acestui proces regresiv a fost demult desemnata si va fi eliminata fara intarziere. Grupul intelectual al dreptei – asa-numita echipa reactionara si profascista tutelata de trioul Patapievici-Liiceanu-Tismaneanu – va fi amutit sau marginalizat". Retorica textelor sale face din articolele lui Cristian Tudor Popescu corolarele Eticii lui Spinoza. Formule de genul "Cu Lenin, la schi" il tin pe TRU in spatiul public romanesc, desi oricine poate recunoaste ca de argumente are nevoie scena publica, nu de mimi, pamfletari si milenaristi.
Exista intelectuali care tin cu dintii de conflict, de polarizare, de drama." Alexandru Matei
