19.3 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialGazonul, ruşinea Cluj Arena

Gazonul, ruşinea Cluj Arena

Al doilea stadion modern din România are parte de un gazon de liga a patra, în condiţiile în care iarba a costat peste 500.000 de euro, iar întreţinerea ei se ridică la aproape 15.000 de euro anual.

Gazonul de pe Cluj Arena a ajuns într-o stare deplorabilă la nici un an de la montare, atunci când a primit garanţii că va arăta perfect. „Va fi cel mai modern gazon din România, asemănător cu cel care există pe cele mai importante arene din Europa, cum ar fi Allianz Arena, din Munchen”, a declarat, la finalul lunii iunie 2011, managerul companiei Eco Garden, Mircea Crăciun, societatea care s-a ocupat de montarea gazonului. După nouă luni, „cel mai modern gazon din România” a ajuns într-o stare jalnică, iar la meciul dintre Universitatea Cluj şi FCM Târgu-Mureş, disputat luni seară, iarba clujeană a fost criticată de către reprezentanţii ambelor formaţii.

„Rar mi-a fost dat să văd în Liga I un gazon aşa de prost. Păcat de acest stadion, păcat de suporterii care vin la meci, însă acest gazon ne scade din potenţial cel puţin 30%, pentru că ne pune mari probleme. Dacă noi ne obişnuim, problema este la impresari sau la alţi oameni de fotbal care vin de afară şi mulţi s-au întrebat cum e posibil ca un asemenea stadion frumos să aibă parte de un asemenea gazon”, a spus antrenorul Universităţii, Claudiu Niculescu, a cărui părere a fost împărtăşită şi de jucătorii proprii, dar şi de către tehnicianul mureşenilor, Ioan Ovidiu Sabău. Grija pentru gazonul de pe Cluj Arena aparţine în continuare firmei Eco Garden, cea care a montat covorul de iarbă în vara anului trecut pentru suma de 550.000 de euro.

„Îşi revine în două-trei săptămâni”

Deşi contractul iniţial a expirat în luna decembrie, societatea care administrează Cluj Arena a hotărât, prin încredinţare directă, ca tot compania condusă de către Mircea Crăciun să aibă în grijă gazonul până la finalul acestui an. Eco Garden a propus suma de 1.200 de euro pe lună pentru întreţinerea acestuia, adică 14.400 de euro pe an, iar reprezentanţii SC Cluj Arena SA au preferat să accepte acest preţ în dauna altor firme, care au venit cu oferte mai mari. De menţionat că, dacă suma anuală ar fi depăşit 15.000 de euro, ar fi fost obligatoriu organizarea unei licitaţii. Directorul societăţii Cluj Arena, Radu Raţiu, dă o veste bună, însă, suporterilor şi oficialilor Universităţii Cluj. Conform acestuia, sunt şanse foarte mari ca derby-ul local cu CFR, ce va avea loc în a doua săptămână a lunii mai, să se dispute pe un gazon perfect.

„Am primit asigurări, de la firma care se ocupă de întreţinerea gazonului, că în două-trei săptămâni acesta va fi într-o stare bună. Modul în care gazonul s-a prezentat la meciul de luni seară a avut drept cauză nisiparea şi supraînsămânţarea ce trebuiau făcute, iar de acum încolo starea lui se va îmbunătăţi permanent. Oricum, gazonul este încă în acea garanţie de doi ani, iar dacă acele asigurări primite nu se vor şi materializa, avem dreptul să tragem la răspundere firma respectivă”, a declarat, pentru România Liberă, administratorul Cluj Arena. Următoarea partidă a „şepcilor roşii” pe Cluj Arena va avea loc în a doua zi de Paşte, contra celor de la Gaz Metan Mediaş, atunci când ar trebui să se vadă primele semne de revenire a gazonului unuia dintre cele mai moderne arene din Europa de Est. 

Sistem „anti păsări”

O explicaţie hilară şi, în acelaşi timp, foarte serioasă au avut reprezentanţii Eco Garden în toamna anului trecut, atunci când, înainte de partida cu Dinamo Bucureşti, starea gazonului s-a înrăutăţit brusc. „Ne-am uitat pe înregistrările video şi am văzut că gropiţele din gazon au apărut din cauza ciorilor care săpau pentru a-şi îngropa nucile”, a declarat, atunci, directorul Eco Garden, Mircea Crăciun. Între timp, situaţia pare că s-a rezolvat prin intermediul unui sistem „anti păsări” care a fost instalat la stadionul de lângă Parcul Central.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

„I-am transmis un ultim avertisment”. Probleme pentru Louis Munteanu, după escapada din club

Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, s-a arătat deranjat de comportamentul lui Louis Munteanu, după ce atacantul a fost surprins petrecând într-un club până în...

Benjamin Netanyahu le transmite libanezilor că Israelul poartă un război cu Hezbollah, nu cu ei

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, potrivit DPA. „Am un...

„I-am transmis un ultim avertisment”. Probleme pentru Louis Munteanu, după escapada din club

Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, s-a arătat deranjat de comportamentul lui Louis Munteanu, după ce atacantul a fost surprins petrecând într-un club până în...
Ultima oră
Pe aceeași temă