23.4 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialGarajele din Galaţi, demolate

Garajele din Galaţi, demolate

După ce noile prevederi ale Legii urbanismului interzic autorizaţiile pentru intrarea în legalitate a construcţiilor neautorizate, Primăria Galaţi încearcă o nouă campanie de desfiinţare a garajelor şi chioşcurilor ridicate fără aprobare.

Peisajul sordid al aglomerărilor de garaje, care nemulţumeşte pe majoritatea gălăţenilor, ar putea fi eliminat în următorii ani. După ce din 2008 au blocat emiterea de autorizaţii pentru intrarea în legalitate a construcţiilor ridicate ilegal, edilii Galaţiului au lansat o nouă ofensivă de demolare a garajelor construite fără autorizaţie şi a celor transformate în ateliere, depozite şi chiar magazine de cartier sau cârciumi improvizate. De această dată, edilii au de partea lor şi o modificare a Legii 350, referitoare la Amenajarea Teritoriului şi Urbanism.

„Legislaţia vine în sprijinul nostru. De la 1 februarie, Ordonanţa 7 a modificat Legea 350 şi spune că nu există noţiune de intrare în legalitate, legalitatea se poate face într-un singur fel – prin desfiinţare”, a declarat viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco. Campania a debutat cu demolarea a patru garaje ridicate fără autorizaţie la „Intersecţia fără rost” de pe str. Basarabiei. Doi dintre proprietari s-au conformat notificărilor primăriei şi şi-au demolat singuri garajele. Ceilalţi doi, care au refuzat să ia în seamă avertismentele, s-au trezit cu garajele demolate de utilajele societăţii edilitare „Gospodărire Urbană” şi vor fi obligaţi la plata costurilor demolărilor.

Primăria a lansat şi o acţiune de verificare a tuturor celor 10.500 de garaje existente în Galaţi, pentru că multe dintre ele au căpătat scopuri comerciale. „Peste 30% din garajele pe care le avem în evidenţă, din nefericire, nu sunt folosite pentru ceea ce ar trebui, şi mă refer la parcarea maşinilor. Avem multe garaje unde îşi au sedii firme de termopane, service-uri etc., unde se desfăşoară orice altă activitate decât cea de a se parca maşinile. Obiectul contractului este pentru a parca maşina. Noi avem o evidenţă şi vor fi măsuri pentru desfiinţarea construcţiilor ilegale”, a mai adăugat viceprimarul Ciumacenco.

50 hectare de garaje

În cartierele de blocuri ale Galaţiului există 10.500 de garaje, care ocupă o suprafaţă de peste 50 ha, dar suprafaţa de spaţiu verde vandalizată este de 2-3 ori mai mare, dacă punem la socoteală maidanele dintre bateriile de garaje şi arterele de acces. Un garaj se vinde pe piaţa imobiliară cu 10.000 de euro. De cel puţin zece ani primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, promite demolarea garajelor şi construirea în cartiere a primelor şapte parcări etajate, dar toate astea au rămas doar promisiuni. Dispariţa garajelor şi chioşcurilor din peisajul urbanistic al oraşului va fi totuşi posibilă doar o dată cu finalizarea Planulul de Urbanism General (PUG), aflat în lucru la Academia de Arhitectură „Ion Mincu”, ce va elimina aceste tipuri de construcţii.

Cele mai citite

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă