Poliţia din Japonia a arestat un om care se presupune că este al doilea la comandă în cea mai mare grupare mafiotă japoneză, Yakuza, anunţă BBC.
Kiyoshi Takayama, în vârstă de 63 de ani, este acuzat că a şantajat un om de afaceri din industria construcţiilor de peste 400.000 dolari.
Arestarea vine pe fondul acţiunilor de represiune ale poliţiei împotriva gangsterilor, după scandalul cu luptele de sumo. Doi dintre cei mai buni luptători japonezi au fost eliminaţi din competiţii şi mai mulţi au fost suspendaţi deoarece au participat la lupte ilegale organizate de gangsteri.
Poliţia încearcă să ţină sub control gruparea Yakuza înainte de eliberarea mult aşteptată a şefului celei mai puternice grupări Yakuza, Yamaguchi-gumi, în primăvara anului 2011.
Multă vreme după război, grupării Yakuza i s-a permis să opereze fără să suporte sancţiuni. Sediile mafiei sunt listate chiar şi în cartea de telefoane.
Implicaţi în jocuri de noroc ilegale şi prostituţie, dar şi în industria de constucţii şi controlarea bursei de valori, profitul lor anual ajunge la 20 de miliarde de dolari.
Autorităţile au început să urmărească gangsterii Yakuza după ce gruparea Yamaguchi-gumi s-a extins de la zona din jurul oraşului Kobe la Tokyo, ceea ce a dus războaie cu alte găşti.