19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialGambia suspendă zborurile din Guineea, Liberia și Sierra Leone

Gambia suspendă zborurile din Guineea, Liberia și Sierra Leone

Gambia a suspendat, temporar, zborurile provenind din Guineea, Liberia şi Sierra Leone, țări care se confruntă cu epidemia de Ebola, informează AFP, potrivit Mediafax

În scrisoarea Ministerului Transporturilor, datată la 7 august, un oficial din cadrul ministerului cere conducerilor diverselor companii aeriene care deservesc Gambia să nu mai transporte pasageri provenind de la Freetown, Conakry şi Monrovia la Banjul.

Decizia intră în vigoare pe loc, pe o durată neprecizată, potrivit scrisorii.

În document nu se stabileşte însă nici o legătură între această suspendare şi epidemia de Ebola care afectează dur Guineea, Liberia, Sierra Leone şi, în mai mică măsură, Nigeria.

O sursă de la Ministerul Sănătăţii din Gambia a declarat pentru AFP că măsura a fost adoptată cu scopul de a preveni introducerea în ţară a virusului care provoacă această febră hemoragică foarte contagioasă şi în cele mai multe cazuri mortală.

Gambia a suspendat deja zborurile provenind din Guineea, Liberia şi Sierra Leone timp de o lună, în aprilie-mai.

Nigeria a anunţat pe 10 august oprirea temporară a zborurilor companiei naţionale din Gambia – Gambia Bird Airlines – pe teritoriul său, evocând măsuri "nesatisfăcătoare" adoptate de către companie faţă de epidemia de Ebola din regiune.

Niciun caz de Ebola nu a fost semnalat, până în prezent, în Gambia. Până săptămâna trecută, compania aeriană naţională a acestei ţări asigura două legături săptămânal către Lagos şi zboruri către alte ţări vest-africane, inclusiv Sierra Leone şi Liberia.

Potrivit ultimului bilanţ prezentat miercuri de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, febra Ebola a provocat moartea a 1.069 de persoane din 1.975 de cazuri (confirmate, suspecte sau probabile), în Nigeria înregistrându-se trei decese. Cifra reprezintă o rată a deceselor de 54%.

Din cauza epidemiei, mai multe state şi companii au decis să nu mai asigure zboruri către şi dinspre ţările afectate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă