Înainte de privatizare, conducerea Electrocentrale încearcă să obţină concesionarea reţelelor şi punctelor termice, în a căror modernizare Primăria a investit 21 milioane lei.
Teroarea la care sunt supuşi gălă-ţenii în aceste zile este motivată de faptul că directorul CET Electrocentrale SA, Eduard Urbanschi, a redus cu 15%, de la sine putere, cantitatea de gaze utilizată la producerea energiei termice pentru încălzirea Galaţiului, deşi potrivit solicitării Romgaz trebuia redus consumul de gaze pentru consumatorii industriali şi ceilalţi consumatori. Gerul a pus stăpânire pe 217 blocuri şi 16 şcoli şi grădiniţe, în care nu mai e furnizat deloc agent termic.
În blocurile din celelalte cartiere aerul e prea puţin dezmorţit de calorifere, pentru că nu e distribuită în reţea o cantitate suficientă de agent termic. Distribuitorul Apaterm SA a cerut la Electrocentrale SA 5.500 tone/oră, dar primeşte numai 3.900, directorul Urbanschi dând vina pe Romgaz, care ar fi redus cantitatea de gaze cu 15%. Lucrurile nu stau deloc aşa, pentru că Romgaz a redus consumul, dar nu din cota necesară încălzirii Galaţiului, ci din cota celorlalţi consumatori. Direcţia de Dispecerizare Bucureşti a aprobat Electrocentrale SA Galaţi, pentru luna noiembrie, un consum de 29.275.000.000 mc de gaze, din care 7.276.752.000 mc pentru energia termică necesară încălzirii populaţiei, iar 21.998.336.000 mc pentru „rest consumatori”.
Prin adresa 23.138/11.11.2011, Transgaz a comunicat Electrocentrale SA că „Romgaz Mediaş solicită reducerea livrării de gaze naturale cu 15%, pentru segmentul «rest consumatori», în perioada 14-17.11.2011”. Asta înseam-nă că directorul Eduard Urbanschi sacrifică populaţia Galaţiului pentru a proteja ceilalţi beneficiari ai serviciilor Electrocentrale. „Reducerea parametrilor agentului termic primar înainte şi după data de 14 noiembrie nu e consecinţa diminuării livrărilor de gaze. Solicităm creşterea imediată a para-metrilor de debit şi tem-peratură, astfel încât gălăţenii să nu mai tremure degeaba de frig în case”, ne-a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.
Galaţiul e cu plăţile la zi
Chiar dacă regia locală este în reorganizare judiciară, Apaterm a plătit deja în avans celor de la Electrocentrale suma de 4.642.730 lei pentru a beneficia de agent termic în octombrie şi noiembrie. Astea se adaugă la 38 milioane achitate în septembrie. Frigul suportat de gălăţeni e rezultatul şantajului Electrocentrale asupra administraţiei locale, pentru ca Primăria şi CLM să aprobe atribuirea distribuţiei căldurii către Electrocentrale, dar şi concesionarea către Electrocentrale a reţelelor şi punctelor termice în a căror modernizare Primăria a investit 21 milioane lei. Electrocentrale va fi privatizată în 2012 şi grupurile de interese care doresc să obţină monopolul încălzirii oraşului încearcă acest transfer, pe fondul reorganizării judiciare a Apaterm. Pentru că astăzi e fixat un termen din dosar, Electrocentrale a organizat gerul din apartamente.