Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, consideră că este păcat că opoziția folosește protestele de stradă pentru a acumula capital politic. Edilul Capitalei este de părere că toate discuțiile pe teme mai controversate sau mai sensibile care apar în societate trebuie să fie dezbătute pe larg în Parlament, pentru că acolo se află tot aleșii românilor.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, în legătură cu protestul de duminică seară din București, că este "păcat" ca o acțiune care a pornit ca fiind una civică "să fie pur și simplu confiscată de opoziția politică".
"Trebuie respectat rezultatul alegerilor din decembrie anul trecut. Cred că era mult mai corect ca partidele politice din opoziție să nu întineze practic protestul cetățenilor care au un punct de vedere de exprimat", a afirmat Firea, înainte de a intra la ședința Asociației Municipiilor din România.
Ea a adăugat că este dreptul constituțional al fiecărui cetățean să protesteze, însă tot în Legea fundamentală este prevăzut faptul că Parlamentul și dezbaterea parlamentară reprezintă baza democrației.
"Tot în Constituție sunt prevăzute toate principiile democratice și unul dintre acestea este faptul că Parlamentul și dezbaterea parlamentară este baza democrației. Cred că toate aspectele mai controversate sau mai sensibile care apar în societate trebuie să fie dezbătute pe larg în Parlament, pentru că acolo se află tot aleșii românilor", a susținut Gabriela Firea.