2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialFurnizarea apei în Arad şi localităţile învecinate a fost reluată

Furnizarea apei în Arad şi localităţile învecinate a fost reluată

Furnizarea apei, întreruptă duminică în municipiul Arad şi în localităţile învecinate, după o avarie la magistrala principală, a fost reluată după aproximativ opt ore, însă echipele de intervenţie continuă să lucreze la repararea conductei, transmite Mediafax.

Potrivit conducerii Companiei de Apă Arad, echipele de intervenţie s-au confruntat cu dificultăţi în găsirea locului unde s-a fisurat conducta, pentru că strada era inundată, astfel că mai întâi a fost evacuată apa de pe stradă, acţiune care a durat câteva ore.

După ce fisura a fost localizată, muncitorii au izolat provizoriu conducta, care urmează să fie înlocuită.

Directorul de producţie al Companiei de Apă, Radu Timofte, a precizat că furnizarea apei s-a reluat începând cu ora 13.00, însă în unele zone ale oraşului apa va ajunge la robinete o oră mai târziu, timp necesar pentru umplerea conductelor şi crearea presiunii.

Potrivit sursei citate, inclusiv strada pe care a avut loc avaria va fi realimentată, însă acolo vor mai apărea întreruperi în furnizarea apei pentru că echipele de intervenţie vor înlocui conducta.

Pagubele vor fi estimate de oficialii companiei în următoarele zile.

Spitalele din oraş nu au fost afectate de avarie, întrucât aveau rezerve de apă.

Reprezentanţii Primăriei Arad au precizat că nu au existat gospodării sau locuinţe inundate. Strada Renaşterii, unde a avut loc avaria, este în reabilitare, astfel că acolo existau săpături realizate în ultima vreme, iar şanţurile au permis acumularea apei şi prevenirea inundării gospodăriilor.

Avaria la reţeaua de distribuţie a apei a municipiului Arad a avut loc duminică, în jurul orei 5.00, când magistrala principală a explodat, într-un punct aflat pe strada Renaşterii.

În urma avariei, populaţia municipiului şi a unor localităţi învecinate a rămas fără apă rece şi apă caldă.

Cele mai citite

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă