-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialFuncţionarii publici europeni ar putea organiza o grevă săptămâna viitoare

Funcţionarii publici europeni ar putea organiza o grevă săptămâna viitoare

Sindicatele funcţionarilor publici europeni intenţionează să organizeze o grevă săptămâna viitoare pentru a protesta faţă de tentativele guvernelor statelor europene de a modifica statutul lor din cauza crizei economice.

Sindicatul Frontul Comun Interinstituţional pentru Reprezentarea Personalului a depus un preaviz de grevă în urma eşecului unei reuniuni de reconciliere cu Comisia Europeană, scrie Mediafax, care citează AFP.

O Adunare generală este convocată pentru 22 noiembrie la Comisia Europeană, urmând să se decidă modalităţile concrete ale mişcării de protest.

Un funcţionar european are un salariu brut de debut de 2.650 de euro, în timp ce salariul unui director-general ajunge la 18.300 de euro, iar al unui comisar european la 23.000 de euro.

Funcţionarii UE sunt îngrijoraţi de dezbaterile privind modificarea statutului personalului UE. Şaptesprezece state europene au semnat un document prin care consideră că propunerile discutate până acum pe această temă sunt „insuficient de ambiţioase”. Cele 17 state critică sistemul de ajustare automată a salariilor, apreciind că trebuie să se ţină cont de contextul economic de fiecare dată când trebuie mărite indemnizaţiile. În plus, unele state cred că este insuficientă creşterea vârstei de pensionare de la 63 la 65 de ani.

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă