TARGU-MURES. Prefectul de Mures, Ciprian Dobre, a anuntat luni ca a notificat hotararea Consiliului Local Targu Mures care contine criteriile pe baza carora se obtin locuintele ANL. Prefectul a spus ca HCL 281/17.08.2006 este nelegala, intrucat sunt incalcate dispozitiile in care sunt prevazute, in mod expres, criteriile de acces locuinta. „Prevederile HCL sunt privilegii pentru functionarii primariei. Nu este un gest corect fata de ceilalti tineri din Targu Mures”, a spus Dobre. In HCL, care completeaza criteriile de acces se arata in mod expres ca titularii de contracte pot fi „personalul contractual” al municipalitatii. Acestia urmand sa obtina un punctaj superior. Desi in hotararea la care se face referire sunt prevazute si alte categorii sociale care au prioritate (sanitar si invatamant) prefectul considera discriminatorie referirea la „functionari publici si personal contractual ai autoritatii publice municipale”, considerand ca si functionarii altor institutii ar trebui sa aiba acest drept.