29.4 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialŞeful CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, sub control judiciar, pentru corupție

Şeful CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, sub control judiciar, pentru corupție

UPDATE: Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, va fi plasat sub control judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie comise în 2014. El a plecat, vineri, de la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce a fost audiat de procurori aproximativ patru ore.

Procurorii DNA arată într-un comunicat că “au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 15 mai 2015 până la data de 13 iulie 2015, față de inculpatul FRUNZĂVERDE SORIN, preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:

folosire a influenţei sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în vederea obţinerii unui folos necuvenit, prev. de art. 13 din Legea 78/2000 

instigare la şantaj

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:  în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, inculpatul Frunzăverde Sorin şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite – respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făcea parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar și în  plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

De asemenea, inculpatul Frunzăverde Sorin a determinat aceeași persoană, vicepreședinte al Consiliului Judeţean,  să îi şantajeze pe primarii care au părăsit partidul politic din care fac parte cei doi, ameninţându-i că, dacă nu vor face demersuri în vederea obţinerii unor rezultate favorabile candidatului  formaţiunii din care făceau parte, la turul doi al alegerilor prezidențiale, nu vor primi alocări bugetare de la Consiliul Judeţean în anii 2015-2016 “se mai arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citește și: Anchetă DNA la CJ Caraș-Severin. Este vizat șeful CJ, Sorin Frunzăverde. Vicele CJ mărturisea: ”Sunt urmărit cu şăfu’. Scapă cine poate”

În același dosar, este arestat și vicepreședintele CJ Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a pretins 10% din valoarea unor contracte de întreținere de drumuri de la CamandImpex Reșița, firma cu care CJ avea contracte din 2013, tranșele de bani fiind date nepotului lui Ghiorghioni de către reprezentanții societății. Vicepreședintele CJ a fost prins chiar când lua mită și știa că era monitorizat, împreună cu șeful său, Sorin Frunzăverde.

De altfel, la una din întâlniri cu soția patronului uneia din firmele protejate, pentru a fi sigur că nu are aparatură pe ea, i-a spus că trebuie să o dezbrace. ”[…] Sunt urmărit cu şăfu’ (referindu-se la preşedintele Consiliului Judeţean Caraş – Severin, Frunzăverde Sorin – şi io am mai rămas […] Poate ştii că un om, când ajungi la necaz, cum o fost măgarul acela de la Armeniş (referindu-se la un fost primar prins de DNA și care a denunțat pe altcineva) Scapă cine poate, mai ales că îi o treabă care nu-i legată de… activităţi”.

Citește și: Codul mitei vicelui CJ Caraș: un “pupic” egal cu mită de 5000 de lei. Intermediarii erau dezbrăcați pentru a nu ascunde tehnică de ascultare

****

Sorin Frunzăverde, preşedintele CJ Caraş-Severin, a ajuns în jurul orei 11 la sediul DNA din Bucureşti pentru a fi audiat în legătură cu percheziţiile procurorilor DNA de joi de la sediul Consiliului Judeţean pe care îl conduce.

Citește și:  FOTO. Cine este Sorin Frunzăverde, şeful CJ Caraş-Severin. Ce spunea despre DNA şi lupta anticorupţie

Procurorii DNA au efectuat, joi dimineaţa, percheziţii la sediul Consilului Judeţean Caras-Severin, la casa lui Frunzăverde, dar și la sediul Camerei de Comerț Caraș-Severin într-o anchetă care vizează nereguli privind desfășurarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie 2014.

Citește și: Ce a spus Sorin Frunzăverde despre percheziţiile DNA de la CJ Caraş-Severin

 

 

 

 

Cele mai citite

Crosul „Bucuria Alergării cu Invictus” – Ediția I

COMUNICAT DE PRESĂ Prima ediție a Crosului „Bucuria alergării cu Invictus", va avea loc sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 08.30, în Parcul Municipal Vest...

EURO 2024: Spania a rezolvat calificarea în optimi după ce a învins Italia cu 1-0

Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia,...
Ultima oră
Pe aceeași temă