Joi 8 septembrie 2011, a avut loc la Casa Fotbalului o întâlnire în care s-a analizat starea terenului de joc la partida România – Franţa, UEFA atenţionându-ne în legătura cu adoptarea unor decizii rapide pentru refacerea gazonului, potrivit unui comunicat FRF.
La dezbatere au participat preşedintele FRF Mircea Sandu, reprezentanţi ai Primăriei Bucureşti şi, respectiv, ca expert desemnat de UEFA în problema montării şi întreţinerii terenurilor de joc, domnul Richard Hayden. Din discuţiile purtate a reieşit că gazonul trebuie schimbat, aceasta operaţiune urmând să dureze maximum două săptămâni. În acest scop, sub expertiza reprezentantului UEFA, o altă companie decât cea care a montat iniţial gazonul va reface în intregime câmpul de joc, astfel incăt echipele româneşti participante în cupele europene să poată disputa jocurile din grupele Ligii Campionilor şi ale Europa League.