Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea au trimis în instanță un dosar cu peste 100 de părți vătămate, primari, viceprimari ori consilieri locali din 23 de județe din țară, iar numărul de infracțiuni comise de inculpați depășește 500.
În acest dosar ancheta a fost începută în urmă cu peste doi de zile iar anchetatorii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, sprijiniți de cei de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați, au făcut zeci de percheziții, la locațiile unor suspecți din țară dar și în penitenciarele Rahova și Tulcea. După doi ani de zile de anchete procurorii și polițiștii au documentat activitatea infracțională a celor 6 inculpați, constatându-se că părțile vătămate sunt din aproape toate județele țării, în general funcționari din administrație și aleși locali; primari, viceprimari, consilieri locali. Prejudiciul în acest caz se ridică la peste 1,2 milioane de lei.
Membrii grupării lucrau și din închisoare
Sub pretextul că sunt procurori DIICOT și că fac verificări în dosare de fraudă informatică, membrii grupării cereau datele confidențiale de pe cardurile victimelor. Le puneau apoi la dispoziția altui inculpat, care mai apoi le transmitea mai departe, fiind ulterior efectuate tranzacții on-line.
Unul dintre inculpați este Florin Sebastian Pătru, de 38 de ani, din Caracal. În sarcina lui s-au reținut o infracțiune de constituire a unui grup infracțional organizat, 21 de infracțiuni de fraudă informatică, tot atâtea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, o infracțiune de uzurpare de calități oficiale, 63 de infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. La momentul comiterii infracțiunilor, el era închis în Penitenciarul Tulcea.
Tot Florin Sebastian Pătru suna aleșii locali (primari, viceprimari ori consilieri) și se recomanda ca fiind procuror DIICOT. Sub pretextul unei anchete aflate în derulare, îi determina pe edili să-i comunice datele cardurilor bancare pe care le dețineau. Apoi, el transmitea datele astfel obținute altor doi inculpați.
În dosar este judecat și Leonte Chiriac, de 39 de ani, din Medgidia. În sarcina lui s-a reținut o infracțiune de constituire a unui grup infracțional, câte 21 de infracțiuni de fraudă informatică și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, 39 de infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. La momentul comiterii faptelor și el era închis în penitenciarul Rahova. Procurorii spun că el consulta site-urile primăriilor și făcea rost de numele și datele de contact ale edililor. Suna inițial pe fix și apoi cererea numerele de mobil, pe care le transmitea primului inculpat, dar și membrilor familiei sale, care erau în libertate.
Cel de-al treilea inculpat din dosar este Marius Nicolae, de 28 de ani, din Medgidia, la rându-i aflat în închisoare. În sarcina lui s-a reținut o infracțiune de constituire a unui grup infracțional, 24 de infracțiuni de fraudă informatică în formă consumată simplă, 12 în formă consumată continuă, 7 infracțiuni de fraudă informatică în forma tentativei simple, 3 în forma tentativei continuate, 24 de infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă consumată simplă, 12 în formă consumată continuată, 7 infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă de tentativă simplă și 3 în formă de tentativă continuată.
Mai este acuzat și de 49 de infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Din rechizitoriu reiese că acesta avea rolul de a crea identități și adrese de poștă electronică fictive și de a folosi datele cardurilor obținute pentru a iniția tranzacții pe site-uri de comerț electronic.
Cel de-al patrulea bărbat trimis în judecată este Ștefan Dragoș Iordache, de 29 de ani, din Crucea, județul Constanța. El este acuzat de o infracțiune de constituire a unui grup infracțional, 23 de fraudă informatică în formă consumată simplă, 10 în formă consumată continuată, 7 infracțiuni de fraudă informatică în formă de tentativă simplă, 4 în formă de tentativă continuată, 23 de infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă consumată simplă, 10 în formă consumată continuată, 7 infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă de tentativă simplă, 4 în formă de tentativă continuată și 21 de infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Și acesta este în închisoare la Penitenciarul Rahova.
Modul de operare
Potrivit procurorilor, prelua telefoane mobile de la inculpatul Leonte Chiriac, le transmitea inculpaților Florin Sebastian Pătru și Marius Nicolae după care obținea datele de card, pe care le transmitea celorlalți membri ai grupării, atât din interiorul cât și din exteriorul penitenciarului, fiind inițiate ulterior tranzacții online. Și o femeie a fost trimisă în judecată în acest dosar. Este vorba despre Anamaria Ruxandra Zăgureanu, de 27 de ani, din Medgidia, în sarcina căreia s-a reținut o infracțiune de constituire a unui grup infracțional organizat, 6 de tentativă la fraudă informatică, 4 de tentativă la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, 2 în formă simplă, 13 infracțiuni de fraudă informatică în formă consumată, 9 de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă consumată și continuată și 4 infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă consumată simplă. Femeia obținea date de carduri bancare de la vărul soțului ei pe care, prin utilizarea telefoanelor mobile și a calculatorului, le folosea pentru a iniția plăți online pentru cumpărarea de haine și produse electronice. Cel de-al șaselea inculpat este Paul Nicolae, de 21 de ani, din Medgidia, care a fost trimis în judecată pentru o infracțiune de constituire a unui grup infracțional organizat, 16 de tentativă la fraudă informatică, 4 la tentativă la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, 12 de tentativă la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă simplă, 6 de fraudă informatică în formă consumată și tot atâtea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă consumată și continuată. El obținea date de carduri de la tatăl său, Leonte Chiriac, și de la vărul său, Marius Nicolae, pe care le folosea pentru a iniția plăți online pentru cumpărarea de produse de îmbrăcăminte și electronice. Practic, inculpații Leonte Chiriac și Florin Sebastian Pătru erau cei care intrau în posesia numerelor de telefon în urma căutărilor pe internet. Sunau primarii, se recomandau ca fiind procurori DIICOT și sub pretextul că lucrează la o cauză penală privind fraude informatice le solicitau date referitoare la toate cardurile bancare pe care le dețineau. Apoi datele erau folosite de Marius Nicolae, care iniția comenzi online și cerea ca produsele să fie trimise membrilor familiilor inculpaților. Astfel, inculpatul Leonte Chiriac îi trimitea mesaje fiului său, inculpatul Paul Nicolae îi comunica datele de card obținute de Florin Sebastian Pătru de la persoanele vătămate și îi cerea să facă cumpărături online pentru membrii familiei. La rândul ei, femeia era contactată de Marius Nicolae, care îi cerea să-și creeze conturi pe site-uri de reîncărcări de credit pentru cartele prepaid online cu datele de card pe care acesta i le comunica ulterior.
Dosar instrumentat peste doi ani
Faptele au fost comise în luna martie a anului 2015, iar în aprilie polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Vrancea, sprijiniți de jandarmi și coordonați de un procuror DIICOT, au făcut 8 percheziții la Medgidia, Murfatlar și în penitenciarul Rahova. După percheziții, 10 persoane, au fost conduse la sediul DIICOT pentru a fi audiate, iar pe numele a șase dintre ele, respectiv cinci bărbați și o femeie, au fost emise atunci ordonanțe de reținere. Printre edilii locali contactați și înșelați de falșii procurori s-au numărat cei din Mărășești, Tănăsoaia, Boghești, Garoafa, Vânători, Suraia, Milcovul, Popești, Ploscuțeni, Cîrligele, Negrilești, Păulești, Murfatlar, Medgidia și Bordești.
Potrivit unor surse oficiale, cea mai mare țeapă a fost de 7.000 lei iar prejudiciul total se ridică la peste 1,2 milioane de lei. Instanța nu a stabilit încă primul termen de judecată în acest dosar. S-a judecat în schimb, la Tribunalul Vrancea, o cerere a inculpaților cu privire la măsurile și excepțiile referitoare la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, cerere care a fost respinsă. „Respinge ca neîntemeiate cererile și excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul (…) Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea formulate de inculpatii Nicolae Marius, Iordache Ștefan Dragoș, Zăgureanu Anamaria Ruxandra și Nicolae Paul. (…) constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul (…) Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, precum și a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpații: 1. Chiriac Leonte, Pătru Florin Sebastian, Nicolae Marius, Iordache Ștefan Dragoș, Zăgureanu Anamaria Ruxandra, Nicolae Paul (…)”, se arată în decizia instanței Tribunalului Vrancea.