0 C
București
duminică, 26 ianuarie 2025
AcasăSpecialFraudă de 1,8 milioane de euro la ADRNV

Fraudă de 1,8 milioane de euro la ADRNV

Judecătorii de la Tribunalul Cluj au arestat-o pe contabila Agenţiei de Dezvoltare Regională de Nord-Vest şi a Institutului Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic, Cosmina Druţă. Mandatul de arestare preventivă a fost emis pentru 29 de zile. În această săptămână, magistraţii de la Curtea de Apel Cluj vor judeca recursul declarat împotriva mandatului de arestare preventivă.

Cosmina Druţă este acuzată că ar fi falsificat mai multe ordine de plată, prin intermediul cărora ar fi transferat, din conturile celor două instituţii unde era contabilă în cel al firmei sale, suma totală de 1,8 milioane de euro. Pentru aceasta, ea a fost pusă sub învinuire pentru înşelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Ce spune directorul ADRNV

Conducerea ADRNV se distanţează de faptele fostei contabile. „Confirmăm faptul că noi am iniţiat, săptămâna trecută, plângerea penală împotriva Cosminei Druţă, fost contabil în cadrul organizaţiei noastre. Sperăm ca activitatea ADR Nord-Vest să nu fie afectată de acest dosar”, a declarat directorul general al Agenţiei, Claudiu Coşier.

 

Cele mai citite

Arhiepiscopia Bucureștilor a acordat sprijin filantropic în valoare de aproximativ 17,5 milioane lei în 2024

Sprijinul filantropic acordat de Arhiepiscopia Bucureștilor a fost anul trecut în cuantum de aproximativ 17,5 milioane lei, conform raportului prezentat sâmbătă de Părintele Patriarh...

Elon Musk și-a declarat susținerea față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD)

Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat sâmbătă, prin videoconferință, sprijinul față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting...
Ultima oră
Pe aceeași temă