Ajunsi la Timisoara pe filiera fostului partid de guvernamant, fratii Marian si Octavian Iancu au devenit, in scurt timp, adevarate repere de imagine in viata orasului, in ciuda acuzatiilor ce le sunt aduse de procurorii anticoruptie.
Fratii Iancu sunt aclamati la scena deschisa pe stadion atunci cand vin sa-si vada echipa de fotbal in care au investit peste zece milioane de euro, „Poli”, iar telespectatorii unui post de televiziune local l-au plasat pe Marian Iancu, alaturi de primarul Gheorghe Ciuhandu si subprefectul Zoltan Marossy, chiar printre primele cinci personalitati locale ale anului 2005.
Este foarte clar ca fratii Iancu au mizat pe acest capital de imagine atunci cand au cumparat unul dintre simbolurile orasului de pe Bega, si anume echipa de fotbal „Politehnica”. Totusi, in spatele imensei iubiri alb-violete, Marian si Octavian Iancu si-au pus la punct un plan de preluare a Combinatului Petrochimic „Solventul”. Intreprinderea poate fi inclusa, cu costuri minime, in strategiile afacerilor cu petrol in care ei exceleaza.
Firma „Porto Petrol”, terminalul petrolier
Inainte de a-si fi manifestat interesul explicit pentru achizitionarea fabricii, Marian si Octavian Iancu au reusit sa-si „implementeze” un adevarat cap de pod in incinta acestui obiectiv economic de importanta nationala. Este vorba despre inchirierea unei statii de procesare a carburantilor, unde timp de mai multi ani au fost preparate mii de tone de benzina din carburantii adusi de la RAFO Onesti si care au ajuns in statiile de benzina din zona.
In firma „Porto Petrol” Timisoara, prin care s-au derulat aceste afaceri, s-au asociat „VGB” Bucuresti, patronata de fratii Iancu, si, in cota de 50 la suta, doua femei de afaceri locale, printre care si Ioana Pop, sotia administratorului Cristi Pop. In aceasta increngatura de interese apare administratorul „Porto Petrol”, amic cu fostul sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Timis, chestorul Dorel Moise Andras. In activitatea de desfacere a produselor petroliere livrate de „VGB”, „Porto Petrol” utiliza terminalele petroliere inchiriate in incinta Combinatului Petrochimic „Solventul”. Afacerile derulate acolo s-au aflat permanent in atentia Garzii Financiare Timis. Ca o confirmare a succesului in afaceri de care s-a bucurat firma fratilor Iancu la Timisoara, in anul 2002, „Porto Petrol” apare in topul societatilor din Timis pe pozitia intai, la intreprinderi mari, in domeniul comert cu amanuntul. In 2003, in clasamentul national, „Porto Petrol” aparea pe locul 73, cu un profit brut de 96,9 miliarde lei.
Raport secretizat
Imediat dupa declansarea scandalului RAFO si arestarea preventiva a fratilor Iancu, in primavara anului trecut, Directia Generala a Finantelor Publice Timis, impreuna cu inspectori de la Bucuresti, a verificat „la sange” afacerile derulate de „Porto Petrol”, insa rezultatul acestui control – dezastruos pentru amicul chestorului Andras, administratorul Cristi Pop – este tinut in mare secret in fisierele DGFP.
„Noi am trimis raportul final la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Un exemplar a ramas si aici, insa nu stiu daca poate fi facut public cata vreme ancheta nu s-a incheiat”, a spus directorul general Dumitru Popovici in momentul in care am solicitat date din dosar, recomandandu-ne sa facem o cerere privind accesul la informatiile de interes public. Asta, dupa ce directorii adjuncti Gheorghe Daia si Octavian Cret, care conduc doua compartimente de control fiscal, ne-au trimis de la unul la altul in cautarea pretiosului dosar.
Hop si firma lui Zaher!
Batalia pentru „Solventul” a inceput cu mult inainte de organizarea licitatiei, in septembrie 2004, prin care lichidatorul judiciar a scos la vanzare combinatul. Primii care si-au manifestat interesul direct au fost Ovidiu Tender prin „Tender” SA si fratii Iancu prin „VGB Impex”. Primul si-a adjudecat 12,6 la suta din datoriile „Solventului”, iar ceilalti – 10 procente din datoria de 10 milioane de euro pe care lichidatorul trebuia sa o plateasca din vanzare.
Ulterior, chiar si Dinu Patriciu a studiat posibilitatea de a participa la licitatie, firma sa, „Rompetrol”, cumparand caietul de sarcini, dar nu s-a mai prezentat la confruntarea finala de pe 1 septembrie 2005. In schimb, au aparut „Frank Invest” din Sacalaz, societate in spatele careia se afla Zaher Iskandarani, si „Valkiria” SRL, controlata de Alexander Etienne Hergan, un om de afaceri devenit cunoscut in urma unor operatiuni de anvergura la Bursa de Marfuri din Chicago.
Initial au licitat pentru „Solventul” firma „Frank Invest” si „Valkiria”, ulterior au intrat in cursa si fratii Iancu, care au oferit prin grupul „VGB” suma de 22 milioane de euro. Nu au reusit sa achite intreaga suma la termenele stabilite in contract, astfel ca au pierdut afacerea, desi platisera deja 15 milioane de euro.
Grupuri de interese
In aceste conditii, grupul „VGB” a fost descalificat de Tribunalul Alba, instanta stabilind ca Alexander Hergan, care oferise doar 13,1 milioane, sa fie considerat castigator. In mod paradoxal, prin respectarea procedurii, combinatul a fost vandut la un pret mai mic decat cel achitat de fratii Iancu, motiv pentru care contractul de vanzare-cumparare a fost contestat in instanta.
Totusi, fratii Iancu nu au renuntat la „Solventul”, reusind, cu ajutorul unui executor judecatoresc, sa achizitioneze o cladire de doua etaje din incinta fabricii, prin executarea silita a firmei elvetiene „Genetim Chemical Research Institute”, pentru o pretinsa datorie neachitata la Banca Transilvania. Si acest litigiu se afla pe rolul instantelor de judecata.
Conform lichidatorului Petru Prohorov, „Solventul” a fost evaluat la 18 milioane de euro. Are de recuperat datorii de 10 milioane de euro, dar cele aproape 40 de hectare de sub combinat valoreaza peste 20 milioane de euro pe piata imobiliara. De asemenea, in cazul demolarii fabricii, cateva milioane de euro s-ar obtine si din vanzarea fierului vechi.
