19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFranţa vrea criterii pentru reintroducerea controalelor la frontiere în spaţiul Schengen

Franţa vrea criterii pentru reintroducerea controalelor la frontiere în spaţiul Schengen

Franţa a pledat luni, în Polonia, pentru o definire a criteriilor care să permită reintroducerea controalelor la frontierele naţionale ale ţărilor din spaţiul Schengen, cu scopul evitării tensiunilor provocate de măsurile hotărâte în mod unilateral de Danemarca, relatează AFP, scrie Mediafax.

„Suntem într-o situaţie de criză, de tulburări geopolitice, în special în ţările din sud. Tendinţa naturală va fi de protejare”, a subliniat ministrul francez pentru Afaceri Europene, Jean Leonetti, într-o întâlnire cu câţiva jurnalişti, între care şi cei de la AFP, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană (UE), la Sopot, lângă Gdansk, în Polonia.

„Această situaţie nu este ilegitimă, dar, dacă nu creăm niciun (mecanism) de protecţie, nicio procedură, atunci vom avea iniţiative care vor fi diferite de la ţară la ţară”, a explicat el.

„Este mai bine să intrăm într-o procedură comună, care să fie aplicabilă şi să se aplice tuturor”, a pledat el.

Statele membre ale UE au însărcinat Comisia Europeană (CE), la sfârşitul lui iunie, să elaboreze criterii care să le permită, în caz de presiune migratorie „puternică şi neaşteptată”, derogări de la libertatea de circulaţie, în vigoare în spaţiul Schengen fără frontiere.

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, s-a angajat să prezinte un document în septembrie.

„Toate ţările UE, în această perioadă de tensiuni, au nevoie de o procedură care să corespundă eşecurilor şi care să răspundă în situaţii de urgenţă”, a insistat Leonetti.

„Dacă ajungem la acest lucru, vom avea mai puţine propuneri care să vină de la un singur stat membru”, a apreciat el.

Membră a spaţiului Schengen, Danemarca a hotărât în mod unilateral să reinstaureze controalele vamale la frontierele sale cu Suedia şi Germania, un lucru care îi este interzis. Această măsură a creat tensiuni în cadrul UE şi a obligat Comisia să plaseze Copenhaga sub supraveghere.

„Nu vrem să stigmatizăm Danemarca”, a dat asigurări Jean Leonetti. „Scoaterea Danemarcei din Schengen nu este (o opţiune) de luat în calcul, nici (din punct de vedere) juridic, nici politic”, a subliniat el.

„Dacă sunt aici pentru a-l reprezenta pe Claude Gueant, (ministrul francez de Interne), care nu a putut veni, este pentru că Franţa consideră că problema este majoră şi că trebuie găsită o soluţie pragmatică şi echilibrată”, a precizat el.

„M-am întâlnit cu Malmstrom şi nu am avut impresia că se opune poziţiilor franceze”, a conchis Leonetti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă