6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialFranţa preconizează un război rapid în Libia

Franţa preconizează un război rapid în Libia

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Alain Juppe, şi-a exprimat, miercuri, optimismul în legătură cu o încheiere rapidă a războiului din Libia, apreciind că autorităţile libiene, cu excepţia clanului Kadhafi, nu îşi vor mai păstra mult timp coeziunea, relatează Mediafax.

 

„Nu îmi imaginez ca această coeziune a autorităţilor de la Tripoli să rămână mult timp integrală, în jurul lui (Muammar) Kadhafi şi a clanului său apropiat”, a declarat el, într-o conferinţă de presă.

„Nu se pune problema unei prelungiri, va fi o operaţiune de scurtă durată”, a adăugat ministrul. „Este total exclus să mergem (să luptăm) la sol”, a mai spus şeful diplomaţiei franceze, precizare făcută, cu o zi înainte, şi de premierul Francois Fillon.

Comunitatea internaţională aşteaptă de la şeful statului libian ca acesta „să aplice literalmente rezoluţiile Consiliului de Securitate” al ONU, care cer o încetare a focului şi oprirea imediată a violenţelor, declara sâmbătă, imediat după începerea raidurilor aeriene, ministrul francez al Afacerilor Externe.

„Din nefericire, dacă vreţi să ştiţi care este părerea mea personală, există puţină speranţă” în acest sens, adăuga Alain Juppe, părând să indice faptul că se aşteaptă la o operaţiune de lungă durată, cu excepţia unei îndepărtări rapide de la putere a liderului libian.

Cele mai citite

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Promisiuni pentru antreprenori, în programul de guvernare al noului Guvern Ciolacu

Programul Start-Up Nation continuă, dar accentul se mută pe o strategie mai amplă Noul program de guvernare al Cabinetului Ciolacu promite stimularea antreprenoriatului. Luni, ministrul...

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă