Autoritățile din Franța iau măsuri speciale de securitate pentru Conferința ONU pe tema climei (COP21), care va începe luni la Paris și la care vor participa 150 de şefi de stat şi de guvern, ca urmare a atentatelor din urmă cu două săptămâni, din Paris, informează Reuters, citat de Mediafax.
În prima zi a conferinței, autoritățile franceze trebuie să garanteze securitatea preşedinţilor din SUA şi China, Barack Obama şi Xi Jinping, sau cea a secretarului general ONU, Ban Ki-moon.
La reuniunea ONU vor fi aproximativ 40.000 de participanţi. Astfel, au fost mobilizaţi 2.800 de poliţişti şi jandarmi. Mai mult, alţi 8.000 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi pentru controale la frontiere.
Potrivit ministrului francez de Interne, Bernard Cazeneuve, „succesul summitului COP 21 ţine şi de optimizarea securităţii”.
Reuniunea de 12 zile se va desfăşura în cursul stării de urgenţă decretată de preşedintele François Hollande imediat după atentatele soldate cu 130 de morţi.