20.2 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialFranţa continuă politica de expulzare a romilor

Franţa continuă politica de expulzare a romilor

Se amplifică polemica din Franţa legată de soarta romilor. Două tabere ilegale au fost demolate, joi, la Lille în timp ce de la Lyon un charter cu circa 240 de romi români la bord, beneficiari ai unui ajutor financiar, a decolat spre România. Asociaţiile de romi denunţă vehement această politică de evacuare şi expulzare promovată de guvernul socialist după modelul celei dusă ani de zile de conservatorii francezi, potrivit RFI România.

François Hollande, la fel ca Nicolas Sarkozy, Manuel Valls, în pasii lui Claude Guéant?

Intensificarea demolărilor de tabere ilegale de romi – de cele mai multe ori români sau bulgari – din Franta si trimiterea ocupantillor acasă contra bani tinde să acrediteze aceste similitudini. Cert este că, de când a preluat puterea si contrar unei promisiuni a candidatului François Hoallande, guvernul socialist are deja la activ mai multe demolări de tabere si cel putin două avioane pline trimise la Bucuresti în ultima lună de zile. Organizatia Médecins du monde este cea care tine la zi acestă numărătoare.

Evacuările de tabere survin într-un context polemic, presărat cu declaratii săptămânale ale ministrului francez de interne. Zilele trecute, Manuel Valls afirma că „demolarea taberelor va continua de fiecare dată când va exista o decizie de justitie în acest sens”. Miercuri, patronul politiei franceze publica un nou comunicat în care reitera faptul că „taberele insalubre sunt inacceptabile” ele situându-se în inima unor cartiere populare si punând în pericol astfel convietuirea diverselor populatii.

Totodată însă, ministrul Valls promite „o reflexie mai globală privind situatia acestor oameni – cuvântul rom nu apare niciodată – veniti din Europa de est”. Se va repune în cauză – si acest lucru era de multă vreme cerut de asociatile care se ocupă de romi – faimosul ajutor pecuniar acordat celor care acceptă să se urce în avionul de România. 300 de euro pentru un adult si 100 pentru un copil sunt bani aruncati pe fereastră, „concedii acasă oferite gratis” spunea chiar nu demult un lider rom. In calitate de cetăteni ai Uniunii europene, respectivii „benevoli” la reîntoarcerea acasă, reveneau în Franta dacă nu a doua zi, în următoaera săptămână sau lună.

In comunicatul publicat miercuri, Manuel Valls spune că va examina deasemenea si „măsurile tranzitorii” care îi împiedică pe români si bulgari să aibă acces pe piata muncii din Franta, teoretic până pe 31 decembrie 2013. Cu alte cuvinte, Parisul plănuieste să revizuiască mare parte din dispozitivele referitoare la romi, plănuind, cel putin, o partială ridicare a piedicilor pentru a le permite să poată lucra înainte de data limită. Aceste propuneri ar urma să multumească asociatiile de romi care cer de multă vreme ridicarea barierelor de pe piata muncii.

In asteptarea aplicării unei eventuale noi politici, aceleasi asociatii se revoltă de cea care continuă si azi, si anume demolaera taberelor fără o ofertă alternativă de cazare si expulzările.
La Voix des Roms, una dintre cele mai active asociatii, denuntă politca noului ministru de interne si deplânge faptul că romii nu sunt o miză pentru echipa socailistă, la fel cum nu erau nici pentru predecesorii lor conservatori. Alte asociatii critică trimiterea acestor romi acasă sub formă de reîntoarcere „umanitară” când în fapt nu e vorba decât de expulzări deghizate si în plus pe banii contribuabililor. „Ne asteptam la ceva mai bun în urma declaratiilor lui François Hollande” declară o membră a Ligii drepturilor omului citată de agentia France Presse. Nu e de mirare că un deputat al fostei majorităti de dreapta este foarte multumit de aceste expulzări si demolări de tabere. Eric Ciotti, secretar national UMP însărcinat cu securitatea, salută „luciditatea, din păcate tardivă” a ministrului Manuel Valls.

In sfârsit, Marine Le Pen, lidera Frontului National – partidul extermei drepte – e de părere că aceste expulzări „făcute în fata camerelor de luat vederi, nu duc la nimic bun”. Singura solutie în opinia extremistei ar fi „închiderea frontierelor tării.” O idee ce nu va fi fireste aplicată atât de repede. Asta nu înseamnă însă că expulzările şi demolările nu vor continua, ba chiar „se vor înmulti în timpul verii”, afirmă asociatile apropiate acestor populatii. Cu alte cuvinte, nici perioada estivală, nici schimbarea de guvern la Paris nu modifică soarta romilor.

Cele mai citite

Șoferii vor putea circula pe patru loturi din autostrada Buzău-Focșani până la sfârșitul anului, anunță Ministerul Transporturilor

Până la finalul anului, șoferii vor putea circula pe patru loturi din autostrada Buzău-Focșani, totalizând 82,44 kilometri, parte a Autostrăzii Moldovei A7, a anunțat...

Producătorii europeni pregătesc zeci de modele electrice accesibile pentru 2025

Producătorii auto europeni se pregătesc pentru o „iarnă a vehiculelor electrice”, anunțând lansarea unor modele electrice mai accesibile în 2025, ca răspuns la noile...

Băncile reduc dobânzile la depozite, dar creditele devin mai costisitoare

Băncile din România au început să transfere scăderea ratei dobânzii cheie în dobânzile oferite clienților pentru depozitele la termen, în timp ce costurile creditelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă