1 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialFranţa: Circa 200 de romi români, evacuaţi dintr-o tabără din Marsilia

Franţa: Circa 200 de romi români, evacuaţi dintr-o tabără din Marsilia

Aproape 200 de romi români sunt evacuaţi marţi dimineaţă de poliţie dintr-un cartier al Marsiliei, măsură criticată dur de Liga pentru Drepturile Omului (LDH), relatează portalul Ouest France, citat de NewsIn.

Evacuarea romilor, printre care mulţi copii, a început în jurul orei locale 6.00 (7.00 ora României), a anunţat o reprezentantă a asociaţiei Rencontres Tsiganes, Caroline Godard, prezentă la faţa locului.

Romii locuiau în barăci de lemn şi în rulote, pe un teren public situat între două şine de cale ferată.

„Sunt două tabere de romi la Marsilia, iar în aceasta, care este destul de veche, sunt copii care merg la şcoală. Încă o dată grupul va fi spart”, a declarat preşedintele LDH din Bouches-du-Rhone, Bernard Eynaud, de asemenea aflat la faţa locului.

Aproape 150 de poliţişti şi jandarmi participă la operaţiune, au anunţat surse apropiate anchetei.

Potrivit lui Eynaud, operaţiunea poliţiei se derulează într-un „climat tensionat”, poliţiştii fiind „foarte numeroşi şi agresivi”.

Romii care vor accepta să se întoarcă în România vor fi duşi la centrul de primire din Madrague-Ville.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă