4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialFrancois Hollande declară stare de urgență, după atentatele din Paris

Francois Hollande declară stare de urgență, după atentatele din Paris

Președintele francez, Francois Hollande, a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Franței, urmând să se închidă toate frontierele, pentru ca atentatorii să nu poată părăsi țara.

”Am cerut oficialităților să se asigure că nu vor mai avea loc alte atentate. Am declarat starea de urgență. Mai multe instituții vor fi închise. Vom închide și frontierele Franței. Vrem să ne asigurăm că toți cei ce au comis aceste crime vor fi prinși pe teritoriul țării. Trebuie să știm cine sunt acești oameni care vin să ne atace aici”.

Totodată, el a făcut apel la solidaritate și a precizat că dacă poporul francez va fi unit, vor învinge teroriștii.

Citește și: TEROARE în Paris: zeci de morți și sute de răniți, într-o serie de atacuri teroriste simultane

”În aceste momente, trebuie să dăm dovadă de mai multă solidaritate. Franța trebuie să fie puternică. Acești teroriști vor să stârnească teama, dar ei sunt cei ce trebuie să se teamă. Ne putem uni, ne putem apăra și vom învinge acești teroriști”, a precizat președintele Republcii.

Mai mult, a menționat că intervenții ale forțelor de poliție, se desfășoară, în continuare, în capitala franceză, iar pe stradă au loc percheziții. 

Citește și: Primele reacții, după atentatele din Paris: Este prea devreme pentru speculații

O serie de nouă atentate teroriste au avut loc vineri seară în mai multe zone din Paris, bilanţul fiind de cel puţin 60 de morţi şi sute de răniţi. 

Cele mai citite

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...
Ultima oră
Pe aceeași temă