Salonul Auto de la Geneva ne promitea o lansare mult aşteptată, noul Duster facelift. Ei bine, nu a fost să fie aşa, astfel că Dacia a prezentat în schimb o ediţie limitată pentru SUV-ul de producţie româno-franceză.
Duster Aventure se remarcă printr-un stil dinamic, pregătit parcă de acţiune, cu proiectoare pe acoperiş şi cu o culoare neagră care predomină până şi în blocurile optice. Farurile au background negru. Pe lângă culoarea Noir Nacré există şi o versiune Blanc Glacier. Dacă ne gândim la destinaţia pe care o va avea SUV-ul, adică deplasări off-road, probabil că versiunea cu alb imaculat a fost lansat special pentru cei care vor să-şi murdărească maşina şi care chiar se mândresc cu urmele lăsate pe maşină de drumurile impracticabile prin care au răzbătut.
Aspectul interior continuă pe aceeaşi tonalitate cu exterioriul maşinii, putând observa inscripţiile specifice modelului şi pe scaune sau pe bancheta din spate. Modelul va fi disponibil atât în versiunea de tracţiune 4×4, cât şi în cea 4×2.
Până când Dacia nu va lansa faceliftul pentru Duster nu putem decât să ne delectăm cu imaginile lui Aventure.
Vezi aici mai multe informaţii despre Aventure, dar şi Noul Logan break!