Clujeanul Ovidiu Avram este unul dintre cei mai reprezentativi pictori români care abordează o manieră suprarealistă.
Pictorul Ovidiu Avram este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti clujeni. Unii îl consideră drept un Salvador Dali al României. Alţii scot în evidenţă prietenia sa cu Nicolae Steinhardt, maestru care l-a influenţat din punct de vedere personal. Lucrările lui Ovidiu Avram au fost prezentate în expoziţii din Suedia, Africa de Sud, Germania, Franţa, Luxemburg, Dubai, Ungaria, Elveţia ori Japonia. ”Artă şi meşteşug. Culori, site, ecrane filtrante, îndemânare, surprize. Ce rezultă e de obicei tainic, insolit. Văd precumpănitor într-însele reflecţia viselor şi închipuirilor mele”, scria Nicolae Steinhardt despre arta lui Ovidiu Avram.
Cât de în vogă este acum arta suprarealistă în Transilvania?
Ovidiu Avram: Cred că la Cluj nu este foarte în vogă. Este destul de puţină lume care mai lucrează în formula asta. Mai sunt în Bucureşti câţiva băieţi care lucreză în direcţia asta şi destul de puţini în România, după cunoştinţa mea. Sunt mulţi afară. Sunt mulţi în Austria, în Germania, în Anglia, America nu mai vorbesc. Deci, dincolo, afară, e o comunitate foarte puternică şi, cum spunea şi un mare înţelept de-al nostru, Nicolae Steinhardt, suprarealismul a devenit un model clasic de lucru şi de explorare a imaginarului.
Cum reacţionează publicul românesc la acest curent artistic? Există mari diferenţe între publicul românesc şi publicul occidental?
O.A.: Publicul reacţionează foarte bine! În ultima vreme, încep şi colecţionarii să reacţioneze pozitiv la modalitatea asta de lucru. Cred că, în general, comunităţile artistice sunt separate în intenţii şi nu comunică în crearea unor focusări comune pe mai multe maniere de exprimare.
Oamenii îşi permit să cumnpere opere ale artiştilor suprarealişti români?
O.A.: Sigur, sigur! Există lume cu bani, există colecţionari care cumpără chiar dacă lucrările sunt scumpe. Sunt scumpe pentru că-s intrate într-o anumită cotă şi atunci, normal, funcţionează pe acele paliere şi după aceea, unele modalităţi de lucru, cum ar fi cea pe care o practic eu sau Nicolae Maniu, sunt destul de migăloase. Deci, efectiv, este mult de lucru pe ele, un timp fizic îndelungat în care stai pe lucrare ca să o termini. Atunci când lucrarea este mare, de un metru pe un metru sau peste… e normal că o lucrare durează cu lunile.
Aţi intrat în elita curentului suprarealist la nivel mondial. Cât de greu a fost acest lucru şi, mai ales, cum s-a întâmplat?
O.A.: Pentru mine, totul a venit, aşa, pe nesimţite… ca să zic aşa, din contact în contact. Am văzut, pe măsură ce timpul trecea, reacţii tot mai pozitive şi, până la urmă, nu mai făceam eu efortul de a intra în galerii, fiindcă mă căutau colecţionarii, administratorii de galerii şi începeau programe foarte interesante, din punctul meu de vedere. Cum a fost, de exemplu, Lexiconul picturii fantastice universale. Este făcut de un curator şi critic de artă din Viena, Georg Habarta, care s-a ocupat de Dali, de Picasso, prieten foarte bun cu toată elita fantastică a Vienei… M-a găsit pe Internet, m-a contactat şi m-a invitat să fac parte din acest Lexicon. Practic, până atunci, habar nu aveam, nici nu ştiam de existenţa lui.
Ce planuri de expoziţii personale aveţi?
O.A.: Din păcate, pentru acesta nu am nici un proiect expoziţional. Lucrez acum la o reevaluare a formulei. Aici este mai greu de explicat, pentru că trebuie să vii cu un întreg eşafodaj legat de ceea ce vreau eu să fac… O repliere pe nişte modalităţi de intersectare a domeniului plastic cu multe elemente de metafizică. Totul este legat de tehnici de tehnici nu neaparat formale, ci tehnici vibratorii, care privesc unda de vibraţie a formei exprimate. E un lucru mai complex, e încă în cercetare, aş spune, şi pe plan mondial iar eu sunt acum în această fază de cercetare, de acumulare. Plus că nu pot avansa nici un program expoziţional deoarece nu am lucrări! Sunt cam în penurie…
Reporter: De ce?
O.A.: Păi, s-au cam vândut!
Prieten cu Steinhardt
Pomeneaţi de Nicolae Steinhardt. L-aţi cunoscut personal şi a şi scris despre arta pe care o practicaţi. Vreau să vă întreb cum v-a descoperit Nicolae Steinhardt?
Ovidiu Avram: În vremea aceea, prin prieteni comuni. El făcea naveta din Bucureşti. Avea o garsonieră lângă casa de cultură ”Grigore Preoteasa” şi, de câte ori venea spre Rohia, se oprea în Cluj şi aici ne întâlneam şi făceam împreună călătoria mai departe. El era de o cultură universală. Ştia de toate. Puteai vorbi despre orice cu el. Era un admirator al suprarealismului, al fondatorilor, aş spune, neoficiali ai suprarealismului. Ştia foarte multe… despre tehnicile ezoterice, în ciuda opţiunii lui religioase spre Ortodoxie. Dar el avea o Ortodoxie foarte dăruitoare, după cum spunea chiar el, într-una dintre cărţile lui. Este una dintre lecţiile fundamentale: dăruind, vei dobândi. Cel mai extraordinar lucru este să începi să dăruieşti ceea nu ai în momentul acela. Şi dăruind ceea ce nu ai în acel moment, vei primi şi vei putea dărui mai departe. În practica creştină ortodoxă este vorba de a dărui iubire.
