Floyd Mayweather, considerat cel mai bun pugilist din istorie, și-a comandat, înainte de a se retrage din carieră, un iaht în valoare de 24 milioane dolari, care va avea inclusiv garaj.
Mayweather, cunoscut pentru apetitul său pentru lux, va avea o nouă bijuterie în colecția sa care include bolizi și chiar avioane. SC122 este creația unei companii suedeze, Grey Design și va fi un iaht de dimensiuni medii.
SC122 va avea 37 metri lungime, iar în ciuda formei sale sportive, interiorul va fi foarte încăpător. Iahtul va avea patru camere mari, o zonă de recepție, și chiar saloane cu sisteme home cinema, în care starul american va putea urmări filme în timpul croazierelor.
Nava impresionează atunci când vine vorba de puterea dezvoltată de motoarele sale. Cu un total de 14.000 CP iahtul are aproape jumătate din puterea dezvoltată de motorul fregatei Mărășești, nava de război. Viteza maximă va fi de 50 noduri, ceea ce înseamnă circa 90 km/h, fiind foarte rapidă pentru dimensiunile sale.
Mayweather își va putea lua chiar și câțiva dintre bolizii săi la bord, nava fiind dotată și cu garaj.
Compania suedeză va produce doar 6 astfel de nave, toate urmând să le fie vândute celor care vor putea plăti prețul foarte ridicat.