-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Locurile mitice ale omenirii

FOTO. Locurile mitice ale omenirii

Ne-am hrănit cu descrierile lor când eram copii şi ne cream, în minte, propriile poveşti despre felul în care ar fi trebuit să arate regatul lui Arthur sau despre oraşul de aur El Dorado. Mai târziu, am văzut documentare şi filme artistice despre aceste locuri, în care fiecare regizor a încercat să reinterpreteze mitologia.

Vă prezentăm câteva din cele mai cunoscute locuri mitice din literatura universală:

Agarta (Agartha ori Agarti) este un oraş localizat în centrul Pământului. Ocultistul francez Alexandre Saint-Yves d’Alveydre a scris, la sfârşitul secolului XIX, o carte despre acest oraş şi a distrus, în 1910, cele două exemplare ale cărţii, considerând că a dezvăluit prea multe despre el. El este cel care a introdus Agarta în mitologia europeană, conform enciclopediei online Wikipedia.

În Asgard trăiau zeii nordici, patronaţi de Odin. Acolo se găsea şi Valhalla, paradisul în care mergeau după moarte războinicii vikingi.

Avalon este insula legendară unde s-a retras regele Arthur sau locul unde a fost înmormântat şi tot acolo a fost făurită sabia Excalibur. Din secolul XII, Avalon a fost asociat cu Glastonbury. Arthur şi-a fondat regatul în Camelot- totuşi, acest loc a apărut în mitologie abia în legendele franceze din secolul XII.

Câmpiile Elizee reprezintă raiul în mitologia greacă, unde se duceau eroii şi oamenii virtuoşi. Câmpiile Elizee se găseau dincolo de fluviul Oceanus, conform descriilor lui Homer. Acolo nu era niciodată frig, nu ploua şi nu ningea. Opusul lor era Tartarul, cea mai joasă regiune a lumii. Ca să intri în Tartar, trebuia să îi plăteşti o moedă lui Charon ca să treci râul Styx şi apoi să treci de câinele cu trei capete, Cerber.

El Dorado este oraşul de aur în mitologia Americii de Sud. Europenii vorbeau despre „Lumea Nouă”, în care se găsea acest oraş mitic în care totul era construit din aur. În secolul XVI, spaniolii au pornit în căutarea El Dorado, secând lacul Guatavita, conform National Geographic.

În credinţa budistă, Shambhala este un loc în care trăiesc cei luminaţi de Buddha, fiind situat undeva în Munţii Himalaya sau deasupra deşertului Gobi.

Shangri-La este un loc mistic în Munţii Kunlun, descris pentru prima dată într-o carte din 1933, a lui James Hilton. Este asociat deseori cu Shambhala.

Tir na nOg („tărâmul celor tineri”) este lumea de apoi în mitologia irlandeză. Acolo nu se refugiau după moarte eroii, ci era un tărâm populat cu creaturi supranaturale.

 

Cele mai citite

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă