3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Fujitsu intră pe piaţa HIBRIDELOR. Cum arată şi ce ştie să...

FOTO. Fujitsu intră pe piaţa HIBRIDELOR. Cum arată şi ce ştie să facă noua tabletă Stylistic Q702

Fujitsu România a lansat, miercuri, tableta hibrid Stylistic Q702, compania alăturându-se astfel celui mai nou trend în materie de gadgeturi. Tableta are un ecran de 11,6 inci şi prin ataşarea unei tastaturi speciale, Stylistic se transformă într-un notebook cu performanţe rezonabile.

Ecranul are un panel IPS şi o rezoluţie maximă de 1366 x 768 pixeli, iar tableta include şi un stylus.

Fujitsu Stylistic poate fi folosită „o zi întreagă, fără a mai fi nevoie să fie conectată la o sursă de energie” mulţumită bateriei suplimentare încorporată în tastatură, se arată într-un comunicat remis romanialibera.ro. Astfel, în modul tabletă, bateria rezistă 4 ore iar cu ataşarea tastaturii, durata de viaţă creşte la 9 ore.

Stylistic Q702 rulează pe procesoare Intel Core i3 sau i5 a treia generaţie şi este destinată clienţilor de business. În acest fel, gadgetul oferă securitate sporită mulţumită tehnologiei Intel Anti-Theft şi Computrace, senzorului pentru amprentă digitală şi modulului TPM opţional. În plus, conectivitatea 3G/UMTS sau 4G/LTE oferă un plus de portabilitate şi conectivitate. Fără tastatură, tableta are o greutate de 850g.

„Prin intermediul STYLISTIC Q702, Fujitsu oferă portabilitatea unei tablete şi o tastatură ataşabilă, care o transformă într-un notebook cu ajutorul căruia se poate crea conţinut, precum lucrul la un document sau editarea unei propuneri de afaceri”, a declarat Dieter Heiss, Vicepreşedinte pentru Workplace Systems în cadrul Fujitsu Technology Solutions.

Fujitsu România nu a anunţat încă un preţ oficial, însă,  pe site-ul Fujitsu, preţul recomandat pleacă de la 1099 de dolari, pentru varianta cu 64 de GB spaţiu de stocare şi procesor i3 şi ajunge până la 1.669 dolari pentru 128 de GB stocare şi procesor i5.

Specificaţii tehnice ale STYLISTIC Q702

· Tastatură cu baterie cu 4 celule, porturi LAN şi suport VGA

· Display HD multi-touch de 11,6 inch, incluzând un digitizor dual pentru folosirea creionului tactil

· Porturi USB 2.0 şi 3.0, HDMI

· Conexiune 3G/UMTS sau 4G/LTE

· Camere poziţionate frontal şi pe spate, ecran anti-reflexie cu senzor de lumină ambientală şi interfeţe multiple

· Intel® HD Graphics 4000

· Memorie DDR3 4GB

Cele mai citite

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă