18.8 C
București
joi, 22 mai 2025
AcasăSpecialFoto-focus: Maternitatea Giuleşti

Foto-focus: Maternitatea Giuleşti

În data de 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, izbucnea un incendiu în urma căruia şase nou-născuţi aflaţi în salon au decedat, iar alţi cinci au suferit vătămări corporale grave. Paguba materială s-a ridicat la 1.500.602 de lei.

Incendiul a fost declanşat de două fire neizolate de la instalaţia de aer condiţionat.

Din probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale a rezultat că în 16 august 2010, potrivit planificării, era de serviciu la salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi al Secţiei Neonatologie, pe o tură de 12 ore, care a început la ora 7.00 şi se finaliza la orele 19.00, asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea. Aceasta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă nou-născuţii aflaţi în salonul de Terapie Intensivă. Astfel, la ora 18.24 a părăsit în mod nejusitificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor, cu consecinţe extrem de grave, respectiv decesul a şase nou-născuţi şi vătămarea gravă a altor cinci.

Cele mai citite

Zelenski: „Rusia nu dă niciun semn de armistițiu”. Kievul denunță intensificarea atacurilor

În timp ce luptele continuă în Donețk și Kursk, liderul ucrainean acuză Moscova că refuză în continuare încetarea ostilităților. Un atac rusesc asupra unei...

Tottenham Hotspur a câștigat Europa League. A învins în finală pe Manchester United cu 1-0

Tottenham Hotspur a câștigat competiția de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe Manchester United cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, în...

Tensiunile politice au destabilizat piețele: Lichiditatea interbancară s-a prăbușit după turul 1 al alegerilor prezidențiale

Excesul de lichiditate din primele luni ale anului s-a evaporat rapid în mai. BNR a intervenit masiv pentru a susține leul, în contextul unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă