Dacă cele mai multe locuri abandonate inspiră nostalgie sau uluire, există şi unele care te îngrozesc, înainte de toate, scrie listverse.com. Locurile din galeria de mai sus sunt parcă desprinse din filmele horror. Cu excepţia că acestea nu sunt platouri de film…
Six Flags, New Orleans, SUA
Parcul de distracţii Jazzland s-a deschis în anul 2000 şi a fost cumpărat de corporaţia Six Flags în 2002. Un an mai târziu, atracţia turistică a fost modernizată şi redenumită „Six Flags New Orleans”. În 2005 însă, faţada parcului a fost schimbată dn nou, de data aceasta de Uraganul Katrina. De atunci, locul a rămas abandonat. În momentul de faţă, spaţiul este proprietatea statului, care plănuieşte să contruiască un mall acolo.
Danvers State Insane Asylum, Massachusetts, SUA
Spitalul de stat Danvers este într-atât de vechi încât este cunoscut, în mod popular, drept Azilul sau Spitalul Lunaticilor. Anii ’20 şi ’30 au reprezentat cea mai aglomerată perioadă a ospiciului şi, în acei ani, au existat numeroase controverse legate de utilizarea terapiei prin şocuri, a drogurilor şi a lobotomiei. De fapt, s-ar putea ca acesta să fi fost locul în care lobotomia frontală s-a „născut”.
De la închiderea sa în 1992, spitalul şi-a început procesul de deteriorare. Locul a folosit pentru filmările peliculei horror Session 9 în 2001. De atunci, orice efort de renovare a fost în zadar.
The Domes, Arizona, USA
Cei mai mulţi localnici nu ştiu cine sau de ce a contruit aceste domuri gigantice de beton în mijlocul deşertului Arizona. Însă toţi sunt de acord că statutul de neglijare extremă, arhitectura ciudată şi „vibraţia” locului în timp ce soarele apune contribuie la aura de nelinişte a acelui spaţiu.
Deşi arată ca nişte farfurii zburătoare ale anilor ’50, domurile au fost de fapt construite în 1982 de către o companie de electronice. Însă lucrările nu au fost niciodată terminate, nici chiar în 2006, când nişte noi proprietari au cumpărat locul. Ruinele stau părăsite, ridicând întrebarea: „cine a plătit pentru aşa ceva?”.
Holy Land USA, Connecticut, USA
Holy Land USA a fost odată un parc tematic din Waterbury, Connecticut. În anii ’60-’70, 40 de mii de vizitatori îi treceau porţile. În 1984 a fost închis pentru renovări. Proprietarul parcului, John Greco, a murit în 1986 şi nimeni nu a ştiut ce să facă cu spaţiul de atunci. Statuile sfărâmate, structurile întunecate şi urmele de vandalism sunt de ajuns pentru ca „vizitatorilor” să li se facă pielea de găină.
Oradour-sur-Glane, Franţa
Chiar la ieşirea din orăşelul Oradour-sur-Glane se găsesc ruinele a ceea ce a reprezentat iniţial Oradour-dur-Glane. Pe 10 iunie, 1944, acest sat a avut ghinionul de a fi confundat de către o unitate nazistă cu oraşul alăturat Odadour-sur-Vayres. Naziştii credeau că un ofiţer al SS era ţinut ostatic de către săteni, aşa că au omorât 642 bărbaţi, femei şi copii (adică aproape întreaga populaţie a satului), prin incendiere.
Preşedintele Charles DeGaulle a ordonat ca orăşelul să fie recontruit. Însă a ordonat totodată ca ruinele vechiului oraş să fie pătrate drept mărturie a trecutului. O plachetă pe care scrie „pentru ca să nu se uite” este singurul element adăugat acestui loc părăsit.
Spitalul Militar Beelitz Heilstatten, Germania
Acest fost sanatoriu, aflat la sud-vest de Berlin, a fost contruit în urma unei epidemii de tuberculoză de la sfârşitul anilor 1800. Folosit drept spital militar în timpul ambelor Războaie Mondiale, acesta a găzduit multă moarte, disperare şi nebunie.
Spitalul s-a aflat sub controlul Uniunii Sovietice până la dizolvarea acesteia, la începutul anilor ’90’, de când zace abandonat. O parte din filmările pentru filmul The Pianist s-au desfăşurat acolo.
Bhangarh, India
Deşi oraşul părăsit Bhangarh, din Rajasthan, India, a devenit aproape o atracţie turistică, nu există nicio poză cu acest loc noaptea. Asta fiindcă accesul acolo în timpul nopţii este interzis, iar guvernul indian este foarte strict în această privinţa. De fapt, atitudinea generală a autorităţilor cu privire la acest loc pare să fie: „acesta este locul perfect de care să staţi departe”.
Legenda spune că un magician din secolul al 16-lea, cu inima frântă de către prinţesa regatului, a blestemat spaţiul, şi pe toţi locuitorii acestuia, cu moartea. Ceea ce nu se potriveşte deloc cu ideea de renaştere pe care religia hindusă o promovează.
Suburbiile din Lehigh Acres, Florida, SUA
Povestea Lehigh Acres este tristă şi tipic americană. În anii 1950, oamenii de afaceri Gerald Gould şi Lee Ratner (care s-au îmbogăţit vânzând otravă pentru şobolani D-Con) au împărţit o fâşie de pământ din sudul Floridei, deţinută de Ratner, în parcele mici, pe care le-au vândut foarte ieftin nordicilor. Infrastructura lipsea cu desăvârşire din zonă, astfel că locul a rămas destul de gol până la sfârşitul anilor ’80.
Când boom-ul imobiliar de la sfarşitul anilor ’90 a fost declanşat, sute de case ieftine au început să apară pe acest sol vechi, pe care generaţia tânără le-a moştenit de la bătrânii proprietari ai parcelelor. Numărul de locuinţe depăşea cu mult cererea, iar când bula imobiliară s-a spart, oraşul a devenit un veritabil „oraş-fantomă”.
Discovery Hut, Antarctica
Discovery Hut se găseşte în Antarctica şi a fost contruit de echipajul exploratorului Robert Falcon Scott în timpul Expediţiei Discovery, între 1901 şi 1904. Aceasta a marcat cea de-a doua încercare de exploatare a regiunii.
Înăuntrul cabanei îngheţate, pe lângă echipamentul nefunţional se mai găsesc hoituri de animale, untură, zăpadă, gheaţă şi multa, multă disperare.
Şcoala veterinară Anderlecht, Bruxelles, Belgia
Şcoala veterinară din Anderlecht zace abandonată încă din anii ’90. Holurile ei sfărâmicioase duc spre camere care ascund lucruri înfricoşătoare – sticle vechi pline cu lichide suspecte, seringi şi alte echipamente medicale ruginite. „Atracţia” principală o reprezintă capetele de animale, creierele şi alte organe înghesuite în borcane dispuse peste tot prin clădire. Unele organe sunt recognoscibile, altele nu; unele sunt chiar cusute împreună, n-am vrea să ştim de ce…