16.9 C
București
sâmbătă, 24 februarie 2024
AcasăSpecialFoto: Deputații și-au cumpărat biletele de avion pentru anul 2015. Posibile destinații:...

Foto: Deputații și-au cumpărat biletele de avion pentru anul 2015. Posibile destinații: Swaziland, Chile, Insulele Solomon

Deputații au decis în ce țări vor avea nevoie să călătorească în anii 2015 și 2016, cu bilete de avion și de hotel plătite din bugetul Camerei. Printre posibilele destinații se numără Swaziland, Chile și câteva insule din Pacific.

Camera Deputaților a cumpărat, prin licitație publică, atât biletele de avion pe cursele internaționale, cât și serviciile de cazare la hotel în străinătate. Acestea sunt necesare pentru călătoriile parlamentarilor, precum și ale angajaților Camerei Deputaților. Conform contractului, demnitarii (deputații) vor călători la clasa Business, iar angajații Camerei – la clasa Economică.

Valoarea totală a contractului plătit de Camera Deputaților este de 3,5 milioane de lei pentru biletele de avion, plus 1,5 milioane de lei pentru cazare la hoteluri.

Contractul nu indică precis unde vor călători parlamentarii, dar are o anexă, elaborată de Camera Deputaților, care menționează „destinațiile de zboruri orientative care vor putea fi solicitate” firmelor ce au câștigat licitația.

Printre destinații se numără 43 de state din Europa, 47 din Africa, 35 din America de Nord și America de Sud, precum și 60 de țări din Asia și din Oceanul Pacific. „Lista nu este exhaustivă”, precizează documentul elaborat de Camera Deputaților.

Printre cele mai îndepărtate destinații se numără Swaziland (Africa), Chile (America de Sud), Micronezia, Insulele Solomon și Tuvalu (Pacific).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

de la bășcălie, la umor și revelație

Influencer: „Dacă vreau să văd o schimbare în lume, în primul rând trebuie să mă schimb eu.” Bianca Adam M-am întâlnit cu doi influenceri,...

Von der Leyen salută rezistența ucraineană, la Kiev

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat astăzi "rezistenţa extraordinară a poporului ucrainean", la sosirea sa la Kiev, la fix doi ani...

Vize gratis pentru America. Nu pentru toată lumea, însă

Guvernul intenționează să plătească pentru câteva zeci de mii de bugetari vizele de turism și de afaceri pentru America. Măsura se încadrează în...
Ultima oră
Pe aceeași temă