20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFOTO Cum arată cea mai mare navă de pasageri din lume

FOTO Cum arată cea mai mare navă de pasageri din lume

„Allure of the Seas”, unul dintre vasele agenţiei Royal Caribbean International, este cel mai mare vas de croazieră din lume, potrivit site-ului lifeslittlemysteries.com.

Nava are puţin peste 360 de metri lungime – echivalentul a patru terenuri de fotbal. „Allure of the Seas” este mai lungă cu 5 cm decât vasul-geamăn „Oasis of the Seas”, alături de care deţine titlul de cel mai mare vas de pasageri.

Vasul valorează 1,5 miliarde de dolari, iar construcţia lui, realizată în Finlanda, a durat doi ani în condiţiile în care „Allure” cântăreşte 225.282 de tone.

Cei 6.296 de pasageri pe care nava îi poate găzdui beneficiază de o gamă largă de facilităţi şi distracţii. Printre acestea se numără 26 de restaurante şi 17 cafenele, un bar construit în întregime din gheaţă, un carusel, o sală de fitness, o pistă de alergare, un ring de patinaj şi un teatru cu 1.380 de locuri.

În total, pe vas se găsesc 11 piscine (atât cu apă dulce, cât şi cu apă sărată) şi 10 jacuzzi, acestea din urmă oferind o privelişte uimitoare spre ocean.

În plus, mai există 2 piscine speciale, denumite SurfRider, în care pasionaţii pot practica surfingul graţie maşinilor de generat valuri artificiale, conform site-ului descopera.ro.

Parcul central (da, există şi un parc pe navă) găzduieşte 12.175 de plante şi de copaci din întreaga lume. Acesta măsoară 100 de metri în lungime şi 19 metri în lăţime.

Nu în ultimul rând, pe „Allure” se află şi primul amfiteatru acvatic din lume – Aqua Theatre -, unde au loc spectacole de acrobaţii acvatice, concerte şi chiar cursuri de scufundări.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă