Într-un cartier cu lumină roşie din capitala japoneză Tokyo, Kabukicho, există un labirint format din baruri înghesuite unul în altul, în care îşi petrec timpul liber sau îşi câştigă existenţa oameni din toată lumea. În spatele unei tejghele din „Golden Gai”, stă o tânără americancă cu ochi albaştri, Jennifer Suttie, care toarnă băuturi în pahare şi vorbeşte cu clienţii într-un amestec de japoneză și engleză, scrie bbc.com.
Suttie, la fel ca majoritatea imigranţilor din Kabukicho, s-a angajat ca profesoară de limba engleză. Însă, după câteva luni, tânăra a cunoscut un artist burlesc, Hanako, care a lucrat la unul dintre barurile din Golden Gai, numit „Back House”. După ce bărbatul i-a făcut cunoştinţă cu proprietarul barului, Suttie, care avea experienţă ca barmaniţă, a obţinut o nouă slujbă.
Totuşi, pentru că nu ştie limba japoneză, tânăra a făcut numeroase gafe care, însă, i-au fost iertate numaidecât de clienţi. Când unul dintre ei i-a cerut americancei „sake”, ea i-a servit băutura într-un pahar obişnuit din sticlă, deşi ar fi trebuit să i-o servească într-un pahar special, de dimensiune mică, numit „ochoko”. Clientul a fost îngrozit când şi-a primit comanda.
În timp, Suttie a învăţat câteva cuvinte de la clienţi, între care „kōri” (gheaţă), „okawari” (umple paharul) şi „haizara” (scrumieră). Însă, metoda de învăţare seamănă cu jocul „Mima”. De exemplu, tânăra a învăţat cum se prepară băutura japoneză „haibōru” de la unul dintre clienţi, care a mimat că pune gheaţă într-un pahar, după care toarnă din sticlele de whisky şi suc de pe tejghea.
Cu toate acestea, pentru Jennifer Suttie şi ceilalţi străini care lucrează ca barmani în Tokyo, barierele de comunicare se rezolvă – atât ei, cât şi localnicii, transformă consumul de alcool într-o limbă universală.
