25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFOTO. Cinci adulţi şi un copil, intoxicaţi cu fum în urma unui...

FOTO. Cinci adulţi şi un copil, intoxicaţi cu fum în urma unui incendiu în Capitală

Cinci adulţi şi un copil au fost intoxicaţi cu fum în urma unui incendiu izbucnit luni dimineaţă, într-un bloc de garsoniere de pe strada Crinul de Pădure din Sectorul 6. Aceştia au fost transportaţi la spital pentru investigaţii. Potrivit primelor investigaţii incendiul a pornit de la o lumânare lăsată nesuprevegheată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut la ora 05.40, iar când au ajuns echipele de intervenţie, flăcările ieşeau pe fereastra unei garsoniere de la etajul cinci al blocului G7 de pe strada Crinul de Pădure.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere, şase ambulanţe şi două autoscări, focul fiind stins după aproximativ o oră, fără ca alte garsoniere să fie cuprinse de flăcări.

Daniel Vasile a precizat că în garsoniera care a luat foc locuiau două femei în vârstă, care au ieşit din locuinţă înainte de venirea pompierilor şi care aveau în casă foarte multe materiale textile. Din cauza fumului produs, cele două femei, precum şi alţi trei adulţi şi un copil au fost intoxicaţi cu fum, fiind transportaţi la spitalele Floreasca şi Universitar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă