21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFOTO Cea mai lungă paradă Mazda. Pe câţi kilometri s-a întins şirul...

FOTO Cea mai lungă paradă Mazda. Pe câţi kilometri s-a întins şirul Mazda MX-5

Mazda a reuşit să doboare recordul mondial pe care îl anunţa la începutul acestei luni. Nu mai puţin de 683 Mazda MX-5 au fost conduse în coloană pe drumurile din Lelystad, Olanda în cadrul evenimentului „MAX-5 2013”, care astfel a intrat în Guinness Book of World Records, anunţă Mazda România.

Evenimentul, desfăşurat pe 15 iunie, a adunat pe străzile din jurul centrului de teste RDW din Lelystad, nu mai puţin de 1450 de participanţi. Ultimul record de “cea mai lungă paradă de modele Mazda” data din 2010, când 459 Mazda MX-5 au fost conduse pe şoselele din zona Essen.

Parada de MX-5, desfăşurată într-un peisaj fascinant, a avut în frunte o versiune spectaculoasă MX-5, modelul de curse a celei de-a treia generaţii, avându-l la volan pe prezentatorul TV olandez Allard Kalff, iar pe locul din dreapta pe Jeff Guyton, Preşedinte şi CEO Mazda Motor Europe.

Cu toate că Mazda nu a oferit informaţii cu privire la lungimea coloanei acest lucru se poate afla printr-un simplu calcul. Având în vedere că au fost conduse în coloană 683 MX-5, iar modelul are o lungime cuprinsă între 3,94 – 4 metri, la care se adaugă o distanţă între vehicule de minim 1-2 metri, rezultă că maşinile au format o coloană de cel puţin 3,5 – 4 kilometri. 

Pe parcursul evenimentul MAX-5 2013, Centrul de Teste RDW din Lelystad a fost dedicat în întregime mărcii japoneze şi experienţei Mazda. Activităţile au inclus demonstraţii ale piloţilor Cupei Ribank Mazda MaX5 şi ale modelului Mazda3 20B cu 3 rotoare deţinut de familia belgiană de piloţi Van Herck.

Participanţii au avut, de asemenea, oportunitatea să testeze noua tehnologie Mazda i-ACTIVESENSE pe circuit sau să se distreze într-unul dintre simulatoarele de curse. Toate modelele Mazda SKYACTIV au fost la dispoziţia celor interesaţi de un drive test, iar vizitatorii au putut beneficia de o revizie gratuită pentru roadsterele proprii. În urma unei expoziţii cu cele mai frumoase MX-5-uri prezente, premiul pentru cel mai frumos şi mai autentic Mazda MX-5 al zilei a fost înmânat lui Ludo Vander Vliet from Duffel (Belgia). Premiul doi i-a revenit lui Maarten Tuiten from Almelo (Olanda), urmat de Pieter Staat from Meteren (Olanda) care a ocupat locul trei în cadrul concursului.

La sfârşitul zilei, aproximativ 250 de maşini prezente s-au alăturat pentru a forma cel mai mare drive-in cinema din Europa. Înainte de difuzare, spectatorii au fost rugaţi să aleagă dintre trei filme prin acţionarea claxonului pentru a vota filmul preferat. Cel mai “răsunător” vot a fost pentru filmul Arbitrage cu Richard Gere în rol principal. 

Lansat pe piaţă în 1989, roadsterul se află în prezent la cea de a treia generaţie, urmând ca următorul model să fie contruit în parteneriat cu Alfa Romeo.

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă