Tot mai mulţi turişti se documentează pe ghidurile prezentate de Lonely Planet înainte de a se aventura într-o ţară în care nu au mai fost niciodată.
Jurnaliştii britanici de la Lonely Planet încep prezentarea despre ţara noastră astfel: „Călătoria în România, cel mai nou membru UE, este ceva între un Halloween etern şi coperta albumului Led Zappelin IV, care prezintă imaginea unui agricultor ce duce în spate o legătură de crengi”.
Britanicii vorbesc, de asemenea, despre combinaţia dintre maşinile scumpe ce fac depăşiri iresponsabile pe şoselele României şi căruţele trase de cai pe drumurile pline de cratere.
Totodată, cei de la Lonely Planet nu au uitat de celebrele legende cu Dracula: „Mulţi vizitatori, atraşi de poveştile înspăimântătoare cu sânge fac excursii la castelele din Transilvania şi în frumoasele oraşe medievale saxone, cum ar fi Sighişoara, acolo unde adevăratului Dracula (Vlad Ţepeş) i-au crescut primii dinţi”. Britanicii susţin însă că turiştii care vin în România şi se limitează doar la a „vâna vampiri”, au foarte multe de pierdut.
Pe pagina www.lonelyplanet.com, la secţiunea dedicată României, sunt promovate 13 destinaţii din ţara noastră alese de jurnaliştii britanici:
1. Maramureş, inima şi sufletul rural al României, cu biserici de lemn, cimitire pictate care îi tachinează pe cei morţi şi ţuica ce te arde pe gât.
2. Sighişoara. Inima medievală a Transilvaniei,batând în pasteluri şi dangăt de clopote, este locul în care s-a născut Vlad Ţepeş.
3. Braşov. Oraşul irezistibil din Transilvania,înconjurat de munţi, cu pârtii de schii în apropiere şi cu un fals Castel al lui Dracula.
4. Timişoara. Punctul de pornire al Revoluţiei din 1989, un loc primitiv pentru studenţi, este situat în apropiere de oraşul favorit pentru Spa de Hercule.
5. Bucureşti. Transformarea inconfundabilă comunistă a Micului Paris din Est de odinioară, cu localuri boeme, mâncare bună şi parcuri pline de viaţă.
6. Transfăgărăşan. Drumuri în zigzag ameţitor printre stânci colţuroase şi lacuri glaciare, unde vă puteţi bate cu bulgări de zăpadă pe tot parcursul verii.
7. Valea Argeşului. Adevăratul Castel al lui Dracula, printre mănăstiri şi vederi ale înalţilor Munţi Făgăraş.
8. Mănăstirile din Bucovina. Mănăstiri colorate cu pereţi „care spun poveşti”.
9. Cheile Bicazului. Chei răsucite, lângă un „lac de sânge” şi vârfuri de munte.
10. Delta Dunării. Sate de pescari dezolante, la care ajungi printr-un labirint de canale.
11. Târgu Mureş. Oraş colorat în stilul habsburgic şi cu mine de sare apocaliptice.
12. Hunedoara. Oraş industrial în stil sovietic şi deţinător al unui castel cu probabil cele mai multe fantome din Transilvania.
13. Valea Prahovei. Cu activităţi pe tot timpul anului, mountain-biking şi pârtii de schii în vârful Munţilor Bucegi unde ajungi din oraşele din vale, Sinaia şi Buşteni.