9.5 C
București
miercuri, 30 octombrie 2024
AcasăSpecialFotbalul, la ordin!

Fotbalul, la ordin!

Ministerul Apararii Nationale este legat prin mii de fire de FC Steaua, dar nu am auzit pana acum ca ministrul Atanasiu sa il cheme la ordin pe Gigi Becali pentru a-i spune ce sa faca la clubul de fotbal. Ministerul Transporturilor are, de asemenea, legaturi indestructibile cu FC Rapid, dar, nici in acest caz, ministrul Dobre nu l-a convocat vreodata pe George Copos ca sa-i traseze „sarcini” de serviciu pentru bunastarea gruparii de fotbal.

FC Dinamo, insa, ramane „la ordin”. Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a solicitat actionarilor FC Dinamo sa faca demersurile necesare pentru realizarea unui audit al clubului. Vasile Blaga considera ca acest audit ar trebui sa clarifice problemele datoriilor FC Dinamo, cele ale patrimoniului clubului de fotbal si structurii actuale a actionariatului. Nu conteaza ca in joc nu sunt banii ministerului, ci ai actionarilor, important pentru ministru este „brandul” cladit de zeci de ani de militienii si, apoi, de politistii din Romania. „Noi ne vom implica in modernizarea bazei sportive, dar sa nu se astepte sa primeasca bani pentru fotbal, pentru ca acest lucru nu se va intampla. Noi vom sustine doar clubul sportiv”, spune ministrul Blaga intr-un interviu, sporind semnele de intrebare, caci modernizarea bazei nu inseamna o favoare catre FC Dinamo din moment ce clubul de fotbal plateste chirie pentru a juca in Stefan cel Mare. Mica, mare… nu conteaza, plateste! Si atunci, daca nu investeste, ce treaba are MAI cu FC Dinamo?
Actiunile ministrului ne fac sa ne intrebam daca FC Dinamo exista! Putem vorbi de o societate care functioneaza sau, de fapt, de o sectie a Clubului Sportiv (CS) Dinamo care vrea sa afiseze un aer de independenta, dar se subordoneaza fara cracnire MAI? Daca exista un grup important de actionari la FC Dinamo, care se tot lauda in stanga si in dreapta ca investesc, ca baga milioane de euro, ei se subordoneaza MAI? Daca da, atunci inseamna ca FC Dinamo este o simpla sectie a CS Dinamo; daca nu, atunci ce legaturi invizibile ii dirijeaza pe actionari la comanda ministrului?
Semnele de intrebare nu sunt intamplatoare si ele au legatura cu situatia de la FC Dinamo. Se spune ca tensiunile din cadrul gruparii, existente de mai multe luni si inflamate de recentele plecari ale lui Ioan Becali si Vasile Turcu, au la baza intarzierea impartirii actiunilor la FC Dinamo, sponsorii investind, dar neprimind nimic in loc, nici un act care sa le probeze oficial statutul de actionari si procentul pe care il detin din societate. In spatele actiunii, reprezentanti ai MAI care ar dori ca situatia actuala sa persiste, iar influenta ministerului sa se mentina.

Avantaje care opresc revolta

Numarul nemultumitilor nu se limiteaza doar la Ioan Becali si Vasile Turcu, numai ca ceilalti nu par a fi dispusi sa se lepede atat de usor de protectia oferita de ceea ce inseamna „brandul” Dinamo, de care vorbea (cu un alt inteles) ministrul Blaga. Nu am auzit, in ultimii ani, ca vreunul dintre actionarii FC Dinamo sa aiba mari probleme cu justitia… Am auzit, insa, de afaceri pe care ei le au cu statul, contracte semnate care le aduc sute de mii de euro, cazul lui Vasile Turcu fiind unul despre care s-a scris in presa in ultimele saptamani. De asemenea, daca tot se vorbeste de iminenta revenire a lui Petre Buduru la Dinamo, sa ne amintim de modul cum el a plecat din curtea MAI: in 1999, a fost anchetat in afacerea „Tigareta II”, unde s-a mai pomenit si numele chestorului Nicolae Berechet, a stat cateva luni in arest, dar pana la urma nimeni nu a putut dovedi implicarea sa efectiva, justitia a decis neinceperea urmaririi penale, asa ca Buduru a scapat si s-a „refugiat” la Astra Ploiesti, in Bucuresti fiind, totusi, prea „in ochii” autoritatilor.

„Locuri libere”, dar nu pentru mult timp

Plecarile lui Ioan Becali, Vasile Turcu si, posibil, Dragos Savulescu si chiar Cristi Borcea i-au facut pe multi sa speculeze spunand ca FC Dinamo se afla in fata unui colaps financiar! Nimic mai gresit! FC Dinamo va fi intotdeauna un club „interesant” pentru persoane care cred ca intra sub „pulpana” MAI atunci cand baga bani in Stefan cel Mare, asa ca inlocuitori se vor gasi repede. Se vorbeste de Ion Tiriac, implicat in destule afaceri care au ridicat semne de intrebare si avand probleme cu fiul sau, dar fostul presedinte al Comitetului Olimpic nu e singurul „pretendent”.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

România Liberă, trofeu special la Topul Firmelor

Cele mai performante companii din Capitală au fost premiate de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București Laureaţii topului – unicul eveniment de acest...

România Liberă, trofeu special la Topul Firmelor

Cele mai performante companii din Capitală au fost premiate de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București Laureaţii topului – unicul eveniment de acest...

Donald Trump este favoritul caselor de pariuri din SUA la alegerile prezidențiale

Casele de pariuri din SUA consideră că republicanul Donald Trump este favorit în cursa electorală pentru Casa Albă. Trump are o o cotă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă