-1.1 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialFotbalul clujean luptă cu recordurile

Fotbalul clujean luptă cu recordurile

CFR şi Universitatea vor întâlni, pe cele mai importante stadioane ale României, două echipe împotriva cărora au câştigat un singur meci în aproape 40 de ani.

 

CFR Cluj şi Universitatea Cluj vor juca, sâmbătă, în primul rând pentru punctele din clasament, dar şi pentru a rupe o tradiţie deloc favorabilă, în special pentru formaţia din Gruia. Prima va intra în scenă Universitatea Cluj, care va întâlni pe FC Vaslui, o echipă împotriva căreia nu a câştigat niciodată în cele, totuşi, doar patru meciuri directe disputate. Imediat fupă fluierul final de pe Cluj Arena, pe cel mai mare stadion al ţării, Naţional Arena, CFR vrea să rupă un record mai mult decât nefavorabil.

Pe lângă faptul că ardelenii au câştigat un singur meci contra Stelei indiferent unde acesta a avut loc, de la revenirea în prima ligă, ultima victorie pe terenul roş-albaştrilor datează tocmai de pe vremea când amintirile despre Al Doilea Război Mondial erau încă proaspete. Pe 7 noiembrie 1948, ardelenii s-au impus cu 4-1 pe terenul lui CSCA Bucureşti, echipă aflată abia la al doilea an de existenţă. Avea să fie a doua victorie consecutivă a clujenilor în deplasare contra viitoarei Steaua, după cea din anul de înfiinţare al „militarilor”, însă şi ultima din istorie. Au trecut 63 de ani de atunci şi, chiar dacă ardelenii au trecut şi prin a doua divizie, au avut destule şanse să se impună la Bucureşti, lucru ce nu s-a mai întâmplat.

Acum, atât pentru Universitatea Cluj cât şi pentru CFR Cluj, lucrurile par că stau altfel înainte cu câteva zile de cele două confruntări istorice. „U”-iştii sunt în cea mai bună formă după zeci de ani de suferinţă atât pe prima, cât şi pe cea de-a doua scenă a fotbalului românesc, iar o victorie cu Vaslui, nu doar că ar fi prima din istorie, dar i-ar sălta peste moldoveni în clasament.

„Nu mai avem voie să facem paşi greşiţi pe teren propriu. Trebuie să câştigaţi ultimele două meciuri din acest an pentru că obiectivul este deja periclitat”, le-a transmis finanţatorul alb-negrilor, Florian Walter, elevilor lui Ionuţ Badea, care trebuie să se conformeze pentru a avea o iarnă liniştită, fără amenzi şi cu acelaşi antrenor pe bancă.

Scapă de Steaua?

De partea cealaltă, CFR-iştii le-au mulţumit steliştilor pentru victoria cu Dinamo Bucureşti pentru că i-a adus la un singur punct în spatele primului loc şi nu vor să rateze şansa, mai ales în cazul unui eşec al dinamoviştilor, să termine anul pe primul loc în clasament. Din 2004 încoace, de la revenirea în Liga I, ardelenii au câştigat un singur meci cu Steaua Bucureşti, pe vremea când în Gruia era antrenor Dorinel Munteanu şi vor ca al doilea succes să fie chiar în deplasare, pentru a mai scăpa de un record negativ. „E un meci important pentru noi, dificil, dar suntem mai buni decât Steaua şi nu ne sperie faptul că a bătut pe Dinamo”, şi-a făcut curaj căpitanul clujenilor, Ricardo Cadu.  Spre deosebire de „U” Cluj, CFR-ul poate scăpa de o contracandidată în cazul unei victorii cu Steaua. Bucureştenii sunt la şapte puncte în spatele clujenilor, iar o victorie a ardelenilor i-ar duce la 10 puncte în faţa roş-albaştrilor, o diferenţă greu de recuperat în cele 17 etape care vor mai rămâne din acest campionat. „U” Cluj – FC Vaslui va începe la ora 18:00, în timp ce Steaua-CFR Cluj va debuta la ora 20:00, ambele în direct la Digisport 1.  

Steaua, coşmarul CFR-ist

CFR Cluj a câştigat aproape toate meciurile cu Steaua Bucureşti între 1969 şi 1976, însă doar la Cluj. Acei ani au fost ultimii pentru clujeni în Divizia A, până când Arpad Paszkany le-a devenit finanţator şi i-a adus, în 2004, din nou pe prima scenă. Ultimii şapte ani au fost cu ghinion pentru CFR-işti în duelurile cu Steaua, timp în care au câştigat un singur meci, în toamna lui 2005, 1-0, prin golul lui Cristian Coroian. În schimb, steliştii s-au impus, atât la Cluj cât şi în Ghencea, de şapte ori, iar şase partide s-au terminat la egalitate.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Hoțul care a furat trei picioare amputate de la spitalul Cantacuzino a fost prins de polițiști

Individul care a sustras, săptămâna trecută, trei picioare amputate dintr-o ladă frigorifică cu deșeuri medicale a spitalului Cantacuzino din București a fost prins, transmite...

Ilie Bolojan ar fi favorabil candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențiale: Câștigătorul se tranșează la vot

Ilie Bolojan a declarat la Europa FM, referitor la o eventuală interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, că el este de...

Netanyahu le este recunoscător lui Trump și Biden pentru sprijinul dat în „eliberarea ostaticilor” din Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a mulțumit lui Donald Trump și Joe Biden pentru ajutorul acordat în acordul privind 'eliberarea ostaticilor', potrivit unui comunicat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă