25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFOTBAL. Tehnologia pe linia porţii va putea fi folosită doar la unele...

FOTBAL. Tehnologia pe linia porţii va putea fi folosită doar la unele meciuri, după cum decid organizatorii

Organizatorul unui turneu va putea alege ca tehnologia pe linia porţii (GLT) să fie folosită la toate meciurile sau doar la unele partide, a decis, sâmbătă, International Board (Ifab), organismul FIFA care se ocupă de regulile jocului, titrează agenţia de ştiri Mediafax.

„Ifab a estimat că este de competenţa organizatorilor fiecărei competiţii să decidă dacă GLT trebuie să fie folosită la toate meciurile sau la anumite partide”, se arată într-un comunicat al Ifab, dat publicităţii la finalul celei de-a 127-a adunări generale a forului.

International Board a autorizat pentru prima dată în luna iulie folosirea GLT. Sistemul a fost experimentat la Campionatul Mondial al cluburilor, în decembrie 2012, însă la competiţia respectivă nu a existat nicio fază litigioasă privind depăşirea sau nu a liniei porţii.

Astfel, Ifab a decis ca organizatorii competiţiilor să fie cei care să autorizeze „redifuzarea fazelor litigioase de pe linia porţii, pe monitoare şi/sau pe ecrane uriaşe pe stadioane”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă