15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialFOTBAL. Săgeata a reuşit să mai obţină trei puncte în Liga...

FOTBAL. Săgeata a reuşit să mai obţină trei puncte în Liga I, după ce a învins pe Corona Braşov

”Mi-aş fi dorit ca acest eşec să vină cât mai târziu, dar nu l-am putut evita din cauza oboselii”, şi-a început discursul de după meci Ion Răuţă, tehnicianul constănţean care a transformat o echipă blazată într-una extrem de periculoasă pentru candidatele la promovare. Farul n-a mai reuşit să bată Brăila, aşa cum o făcuse acum două săptămâni în Cupa României, dar a jucat iarăşi foarte bine şi doar ghinionul i-a privat pe marinari de un punct pe care l-ar fi meritat.

Brăila a început tare partida de la Constanţa, dar s-a lovit de aceeaşi încăpăţânare a jucătorilor gazdă, care a fost decisivă şi la precedentul duel. De data aceasta însă, la prima ocazie clară, veteranul Frunză şi-a amintit că a marcat cândva în Liga Campionilor şi l-a bătut pe Curcă din 16 metri, cu o execuţie imparabilă şi… memorabilă. Farul s-a dezmeticit greu la 0-1, al doilea ”impas” consecutiv după cel de la Bacău şi a avut singura ocazie reală a primei părţi cu un minut înainte de odihnă, când Creţu a ratat o oportunitate uriaşă din 6 metri.

După pauză, ocaziile au alternat de la o poartă la alta, la fel şi perioadele de dominare, numai că niciuna dintre echipe nu a avut luciditatea necesară să şi puncteze pe tabelă. Oportunităţile mari au venit abia în final de meci, pe fondul presiunii marinarilor, şi a unor loturi diminuate numeric după eliminările lui Bosoi (62) şi Buzea (81). Coconaşu a nimerit transversala în minutul 88, iar Comănescu a devenit eror cu o intervenţie rară un minut mai târziu la şutul lui Creţu. Fluierul de final a lăsat în urmă destulă frustrare pentru gazde, şi bucurie mare pentru oaspeţi, departe de prestaţiile din sezonul trecut, dar în continuare un adversar arţăgos şi greu de învins.

Cu rezervele la Târgu Jiu?

La conferinţa de presă care a urmat partidei, Ion Răuţă nu a căutat şi nici nu a găsit vinovaţi. ”A fost un meci aşa cum ne aşteptam, pe care însă l-am pierdut. Se resimte oboseala la o parte dintre titulari şi asta s-a văzut în calitatea jocului. Am fost şi nevoiţi să schimbăm echipa de start chiar în ziua meciului pentru că unul dintre băieţi a acuzat dureri şi a trebuit înlocuit, dar eşecul este oarecum nemeritat după ocaziile pe care le-am avut în final”, a declarat tehnicianul.

Răuţă a admis că săptămâna aceasta, în Cupa României, Farul va aborda partida cu jucătorii care au evoluat mai puţin, fiind exclusă însă trimiterea pe gazon a echipei secunde. ”Meciul este extraordinar de greu şi noi trebuie să ne facem calcule pentru ligă. Vreau să odihnim mai mulţi jucători şi să oferim şansa şi celor care au jucat mai puţin să arate ce pot, dar nu vom trimite echipa a doua pentru că trebuie să respectăm competiţia şi adversarul”, a punctat tehnicianul.

Galaţiul a pierdut clar la Slobozia

Dunărea Galaţi a înregistrat primul eşec în Liga 2, 1-3 la Slobozia, cu formaţia locală Unirea. Dunărenii au deschis scorul după doar 15 minute prin Istrate, şi au condus la pauză atât pe tabelă cât şi în teren. După odihnă, Slobozia a revenit prin golurile marcate de Nanu (49 şi 52) in urma a două cornere tratate cu superficialitate de apărătorii gălăţeni, atacantul gazdelor reuşind să înscrie de fiecare dată cu lovituri de cap din interior careului de şase metri. În minutul 68, Dedu a finalizat cu gol o acţiune iniţiată de acelaşi Nanu, şi a stabilit scorul final.

LIGA I

Săgeata a mai doborât un adversar

Săgeata Năvodari a reuşit să mai adauge trei puncte la zestrea de opt cucerite în primele şapte runde după ce s-a descotorosit de Corona Braşov. Năvodărenii au dominat majoritatea timpului şi au irosit numeroase ocazii în special prin atacantul Roman, acesta devenind penibil după ce n-a reuşit să marcheze din 6 metri şi cu portarul advers căzut la pământ. Din fericire pentru Selymes şi compania, fostul timişorean Ioan Mera a înscris în urma unei faze fixe profitând de marcajul larg al fundaşilor centrali braşoveni, şi a adus trei puncte vitale pentru gazde. Antrenorul Tibor Selymes şi-a felicitat la final elevii, respingând „acuzaţiile” legate de calitatea jocului. ”Ne-a interesat doar rezultatul, nu un joc spectaculos, şi am obţinut ce ne-am propus”, s-a rezumat să declare antrenorul. Săgeata are două deplasări consecutive săptămâna aceasta, una la Târgovişte, în Cupa României, şi una la Cluj, pentru meciul cu echipa locală Universitatea.

 

Cele mai citite

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă