14.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialFostul preşedintele israelian, Shimon Peres, a murit, miercuri, la 93 de ani

Fostul preşedintele israelian, Shimon Peres, a murit, miercuri, la 93 de ani

Fostul preşedintele israelian, Shimon Peres, a murit, miercuri, la 93 de ani, după ce la 13 septembrie victima unui accident vascular cerebral major și este spitalizat de atunci, anunţă BBC.

El este ultimul supraviețuitor al generației de părinți fondatori ai statului Israel și a fost unul dintre principalii artizani ai acordurilor de la Oslo semnate cu palestinienii în anii 1990.

Shimon Peres a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1994 împreună cu Yitzhak Rabin și Yasser Arafat pentru rolul jucat în negocierea acordurilor de la Oslo, care au pus bazele autonomiei palestiniene.

Pe atunci ministru al apărării, Shimon Peres a sprijin în anii 1970 înființarea în Cisiordania a primelor colonii, așezări care au supraviețuit până astăzi și care sunt în mare parte considerate un obstacol pentru pace.

Biografie:

Ales al nouălea şef al statului Israel în 2007, el s-a folosit până la capăt de această funcţie în mare parte protocolară pentru a promova pacea, până în punctul în care a iritat dreapta naţionalistă şi a părut deseori ca fiind singurul opozant al premierului Benjamin Netanyahu.

Figură istorică a Partidului Muncii, formaţiunea fondatoare a statului Israel, nu a ezitat să-l părăsească pentru a se alătura formaţiunii Kadima a lui Ariel Sharon, un alt monstru sacru al politicii israeliene, cu scopul de a promova pacea, care, potrivit lui, constituie obiectul vieţii sale.

Shimon Peres a exercitat practic toate funcţiile ministeriale pe parcursul unei impresionante cariere: de două ori şef al Guvernului, ministru de Externe, al Apărării, de Finanţe, de Informaţii, al Transporturilor, Integrării, etc. Funcţia de preşedinte i-a scăpat printre degete în 2000, când a pierdut alegerile în faţa lui Moshe Katzav.

Traseul său politic a fost marcat de numeroase meandre. Clasat în rândul membrilor importanţi ai Partidului Muncii, el a garantat, în timpul mandatului său de ministru al Apărării, în anii ’70, înfiinţarea primelor colonii evreieşti în Cisiordania ocupată.

El şi-a câştigat ulterior reputaţia de “mesager al păcii”, jucând un rol foarte important în acordurile de la Oslo, încheiate cu liderul istoric palestinian Yasser Arafat, în 1993, pe fondul scepticismului premierului de atunci, Yitzhak Rabin. Peres, care a promovat mult timp un “nou Orient Mijociu”, a obţinut în 1994 premierul Nobel pentru Pace, pe care l-a împărţit cu Rabin şi Arafat.

Shimon Peres a dat dovadă de tenacitate. El deţine fără îndoială un record al înfrângerilor, cum ar fi eşecurile înregistrate în alegerile legislative din 1977, 1981, 1984, 1988 şi 1996, formându-şi o imagine de “etern învins”.

După fiecare dintre aceste eşecuri el s-a ridicat, intenţionând să mai adauge câteva capitole la acest destin ieşit din comun.

Născut la Vushneva (Polonia), la 2 august 1923, a emigrat în teritoriile palestiniene la vârsta de 11 ani. La 29 de ani, la patru ani de la întâlnirea sa cu Ben Gurion, a devenit director general al Ministerului Apărării. Israelul îi datorează industriile aeronautică şi de armament. Potrivit experţilor străini, el este şi “părintele” programului nucler israelian care a făcut din statul evreu cea de-a şasea putere atomică din lume.

Soţia sa, Sonia Peres, a decedat în 2011 la vârsta de 87 de ani.

 

Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă