11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Fostul șef al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pus sub control judiciar...

VIDEO. Fostul șef al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pus sub control judiciar la DNA Ploiești. Este cercetat pentru trafic de influență. Procurorii susțin că a intervenit pentru numirea în funcția de secretar de stat a președintei TSD Buzău

Fostul șef al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de procurorii de la DNA Ploiești. El este acuzat de trafic de influență pentru care ar fi primit bunuri și servicii în valoare de circa 52.000 lei. Din funcția de președinte al Camerei Deputaților, Zgonea ar fi intervenit  pentru ca o persoană să fie numită secretar de stat. 

Potrivit DNA,  începând cu luna iulie 2012, omul de afaceri Dumitru Dobrică i-a promis lui Valeriu Zgonea bunuri și foloase în schimbul intervenției pe lângă funcționarii publici în vederea numirii fiicei sale, Ionela, într-o importantă funcție publică.


"Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la suspectul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna" spun procurorii în ordonanța de inculpare.
La data de 22.04.2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu, susține DNA.
Procurorii mai afirmă că, în ianuarie 2014, tot ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.
În dosar este inculpat și Dumitru Dobrică, pentru cumpărare de influență. Ionela Dobrică, beneficiara traficului de influență, a fost președinta organizației de tineret a PSD Buzău.
 

Valeriu Zgonea a fost dat afară din PSD anul trecut, în luna mai, după ce l-a criticat pe Liviu Dragnea, pentru că a continuat să conducă partidul, după condamnarea sa în dosarul Referendumului.  Valeriu Zgonea a mai spus, atunci, că PSD ar trebui să fie condus de oameni „decenți, integri și responsabili”.

Valeriu Zgonea nu are nici un alt dosar penal.

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite

Critici la adresa organizatorilor Australian Open după acordarea unui wildcard Simonei Halep

Decizia de a-i permite româncei să joace în calificările turneului din 2025 a generat controverse, cu fanii împărțiți între nemulțumire și recunoștință. Organizatorii Australian Open...

Critici la adresa organizatorilor Australian Open după acordarea unui wildcard Simonei Halep

Decizia de a-i permite româncei să joace în calificările turneului din 2025 a generat controverse, cu fanii împărțiți între nemulțumire și recunoștință. Organizatorii Australian Open...

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...
Ultima oră
Pe aceeași temă