UPDATE 11.02: Fostul premier Victor Ponta a părăsit, luni, sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, după aproximativ o oră de audieri. La ieşire, Ponta a declarat presei că a fost citat ca martor şi că a spus tot ce ştie.
–––
Fostul premier Victor Ponta a ajuns, luni dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, unde este audiat pentru că, în calitate de premier, i-a oferit funcții procurorului general al Parchetului Curții de Apel Ploiești, Liviu Tudose, la „rugămintea” deputatului PSD Sebastian Ghiță, potrivit unor surse judiciare.
Magistratul, arestat preventiv pentru că i-a dat informații din dosare lui Ghiță, a dat detalii despre întâlnirea cu Ponta în declarațiile făcute inclusiv în fața judecătorului de drepturi și libertăți.
Sebastian Ghiţă este acuzat de dare de mită (2 infracţiuni), folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis. El a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, suma fiind stabilită la 13 milioane de euro.
Citește și: MOTIVELE pentru care DNA cere reținerea și ARESTAREA deputatului Sebastian Ghiță. Victor PONTA apare în referat