19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFostul ministru rus al Finanţelor: în Rusia ar putea izbucni o revoluţie

Fostul ministru rus al Finanţelor: în Rusia ar putea izbucni o revoluţie

Fostul ministru rus al Finanţelor Aleksei Kudrin a declarat, sâmbătă, în cursul mitingului de la Moscova, că Rusia riscă să se confrunte cu „o revoluţie” dacă nu va exista dialog între putere şi opoziţie, potrivit Mediafax.

În Piaţa Saharov din centrul Moscovei circa 60.000 de persoane (conform informaţiilor transmise de jurnaliştii de la faţa locului)  au particpat sâmbătă la un protest faţă de victoria partidului lui Vladimir Putin în scrutinul legislativ din 4 decembrie.

„Este necesară o platformă de dialog, altfel va izbucni o revoluţie, vom pierde şansa unei schimbări pe cale paşnică în Rusia”, a declarat Kudrin, pe care premierul Vladimir Putin îl consideră un prieten.

Kudrin, care a părăsit Ministerul Finanţelor în toamnă după disensiuni cu preşedintele Dmitri Medvedev, a cerut modificarea sistemului electoral rus înainte de 4 martie, când este programat scrutinul prezidenţial.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă