4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul ministru Darius Vâlcov nu scapă de controlul judiciar

Fostul ministru Darius Vâlcov nu scapă de controlul judiciar

Fostul ministrul al Finanțelor Darius Vâlcov rămâne sub control judiciar după ce magistrații Curții de Apel București au respins ca nefondată contestația formulată de Vâlcov împotriva deciziei Tribunalului București, informează Agerpres.

În plus, Darius Vâlcov a fost obligat la plata sumei de 150 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul București a decis, pe 20 ianuarie, că măsura controlului judiciar față de Vâlcov, trimis în judecată pentru fapte de corupție, este legală și temeinică.

Dosarul în care Darius Vâlcov este trimis în judecată pentru luare de mită va fi trimis de la instanțele din București către Tribunalul Olt, după ce în luna ianuarie, magistrații Tribunalului București au admis excepția de necompetență teritorială invocată de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, și au declinat în favoarea Tribunalului Olt competența de soluționare a cauzei.

Darius Vâlcov este acuzat că, în calitate de primar al municipiului Slatina, a primit diferite sume de bani de la oameni de afaceri pentru derularea unor contracte între Primăria Slatina și firmele deținute de afaceriști. Contractele vizează reabilitarea termică a unor blocuri, reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina, extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în județul Olt.

Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Avertizări meteo pentru jumătate din țară: Coduri portocaliu și galben de vânt, viscol și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cinci avertizări meteo, valabile miercuri și joi, care vizează peste jumătate din țară, inclusiv Capitala. Un Cod portocaliu...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...
Ultima oră
Pe aceeași temă